Specialiștii britanici avertizează. Riscurile tăierii cordonului ombilical imediat după naștere
Practica generalizată și în maternitățile din România de a tăia cordonul ombilical al bebelușilor în primul moment după naștere expune copiii la riscul de a deveni anemici. Or, anemia poate fi mai târziu asociată cu dezvoltarea creierului și poate afecta capacitatea cognitivă. Averismentul vine din Marea Britanie, acolo unde specialiștii îndeamnă decidenții din Sistemului Național de Sănătate să renunțe la această practică, informează The Guardian.
Procedura pe care aceștia o sugerează este tăierea cordonului omblical abia după ce încetează să mai pulseze, pentru ca bebelușilor să li se ofere șansa de a-și recupera chiar o treime din volumul de sânge, cât ar rămâne de regulă în cordonul ombilical. Practica actuală, valabilă de mai bine de 50 de ani, este explicația pe care medicii britanici au găsit-o pentru numărul mare de copii anemici.
Pentru ca acest risc să nu mai existe, specialiștii citați de The Guardian propun ca bebelușii să fie practic desprinși de cordon după minimum 30 de secunde de la naștere, ei având nevoie de două până la cinci minute pentru a „recupera” întreaga cantitate de sânge.
Andrew Gallagher, medic pediatru consultant la Spitalul Royal Worcestershire în Worcester, care a adoptat metoda în 2009, spune că „practica tăierii imediate a cordonului ombilical este dăunătoare, deoarece nu-i lasă nou-născutului oportunitatea de a recupera sângele din placentă, ceea ce duce mai târziu la carența de fier care provoca probleme grave. Deficitul de fier afectează creierul și capacitatea de învățare la copii mici care vor fi astfel mai lenți în achiziții ca vorbirea sau capacitatea de a înțelege”.