Prima pagină » Magazin » Spotul publicitar Supramax Mobil Gel, interzis de CNA de la difuzarea pe posturile de radio

Spotul publicitar Supramax Mobil Gel, interzis de CNA de la difuzarea pe posturile de radio

Spotul publicitar pentru produsul Supramax Mobil Gel a fost interzis de la difuzarea pe posturile de radio, printr-o decizie luată marți de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), care a considerat că acesta nu informează corect publicul.

CNA a analizat, în ședința de marți, spotul publicitar pentru produsul Supramax Mobil Gel, care a fost difuzat pe mai multe posturi de radio.

Consiliul a analizat și o reclamație primită de la societatea Biofarm SA cu privire la acest spot publicitar, potrivit căreia în cadrul respectivului spot „este făcută în mod direct recomandare pentru folosirea produsului de către o persoană publică, respectiv Monica Tatoiu”. În reclamație se mai spune că, potrivit articolului 126 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, „(1) Este interzisă difuzarea de publicitate și teleshopping pentru medicamente și tratamente medicale sau suplimente alimentare prezentate sau recomandate de personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive ori de alte persoane, care, datorită celebrității lor, pot încuraja consumul acestor produse sau tratamente”.

În spotul publicitar Supramax Mobil Gel se spune: „(…) de când folosesc Supramax Mobil Gel aș putea dansa toată ziua (…), deci Supramax Mobil Gel este secretul Monicăi Tatoiu (…) Cu Supramax Mobil Gel te miști în voie, fără probleme cu mușchii sau articulațiile, te bucuri de viață la maxim, la fel ca Monica Tatoiu”. De asemenea, în spot apare o voce care spune: „Sunt Monica Tatoiu și vă recomand Supramax Mobil Gel”.

Membrii CNA au decis că spotul publicitar pentru produsul Supramax Mobil Gel încalcă articolul 93 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă și de durată, principiile de protecție a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnității umane, de asigurare a unei concurențe loiale”.

Astfel, CNA a decis să aplice în acest caz o decizie de intrare în legalitate în privința spotului publicitar Supramax Mobil Gel, fapt care presupune că reclama nu mai poate fi difuzată în forma aceasta, care încalcă legislația audiovizualului privind informarea corectă.

Pe de altă parte, membrii CNA au decis să nu rețină în decizia de intrare în legalitate articolul 126 din Cod, potrivit căruia „Este interzisă difuzarea de publicitate și teleshopping pentru medicamente și tratamente medicale sau suplimente alimentare prezentate sau recomandate de personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive ori de alte persoane, care, datorită celebrității lor, pot încuraja consumul acestor produse sau tratamente”.

Motivul a fost acela că membrii CNA nu au reușit să își dea seama dacă produsul Supramax Mobil Gel este un medicament.

Propunerea de aplicarea a unei decizii de intrare în legalitate în cazul spotului publicitar pentru produsul Supramax Mobil Gel a fost adoptată de CNA la propunerea Narcisei Iorga, cu nouă voturi „pentru” (Narcisa Iorga, Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu și Răsvan Popescu) și unul „împotrivă” (Cristina Trepcea).

Cristina Trepcea a spus că a votat „împotriva” acestei sancțiuni întrucât acest spot publicitar este similar celor în care diferite persoane recomandă un anumit tip de pastă de dinți sau un anumit tip de vopsea de păr. „Dacă suntem de acord că medicii dentiști recomandă pastă de dinți, înseamnă că și (reclama, n.r.) asta e ok”, a spus Trepcea.

La rândul său, Viorel Vasile Buda, vicepreședintele CNA, a declarat că, în cazul spoturilor la pastă de dinți și a celor la vopsea de păr, oamenii știu la ce folosesc respectivele produse. „În cazul Supramax Mobil Gel, nu știu nici măcar ce să fac cu el. Să-l cumpăr, cum îmi face bine acest gel?”, a întrebat Buda.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro