Prima pagină » Magazin » Status Quo a lansat propria marcă de bere

Status Quo a lansat propria marcă de bere

Status Quo a lansat propria marcă de bere
Membrii trupei Status Quo, Francis Rossi și Rick Parfitt, au lansat vineri, în Marea Britanie și Irlanda, propria marcă de bere, "Piledriver", ce poartă numele celui de-al cincilea album de studio al formației, din 1972, informează contactmusic.com.

Membrii trupei Status Quo, Francis Rossi și Rick Parfitt, au lansat vineri, în Marea Britanie și Irlanda, propria marcă de bere, „Piledriver”, ce poartă numele celui de-al cincilea album de studio al formației, din 1972, informează contactmusic.com.

Pentru producerea berii, Status Quo a colaborat cu specialiștii fabricii Wychwood Brewery din Oxfordshire, Rick Parfitt, chitaristul trupei, afirmând că, între timp, a învățat multe lucruri despre această băutură alcoolică.

Solistul trupei, Francis Rossi, spune că marca de bere a Status Quo „are ceva tărie”, avertizând fanii să nu se lase induși în eroare de conținutul scăzut de alcool, de numai 4,3%, deoarece este vorba despre o băutură care își face repede efectul.

„Interesant este că, în timp ce sorbeam din bere, deodată mi s-au înmuiat picioarele”, a declarat Francis Rossi pentru site-ul MorningAdvertiser.co.uk.

Odată cu marca „Piledriver”, Status Quo se alătură unor trupe precum Motorhead, Iron Maiden, Maximo Park și Mastodon, care, de-a lungul timpului, și-au lansat propriile mărci de bere.

Avându-și originile în trupa rock The Specters, înființată la începutul anilor ’60, Status Quo și-a definitivat în 1967 componența și noua indentitate muzicală. Anii ’70 au marcat debutul în forță pentru Satus Quo, trupa lansând mai multe albume și hituri precum „Caroline”, „Down, Down” sau „Rockin’ All Over the World”, ce i-au asigurat prezența în istoria rock-ului britanic.

A fost prima trupă contemporană care a cântat în fața reprezentanților casei regale britanice, evenimentul având loc în 1982, în cadrul unui concert caritabil sold-out la care a luat parte prințul Charles. Trei ani mai târziu, în 1985, Status Quo a dat startul concertului Live Aid, piesa „Rockin’ All Over the World” devenind imnul evenimentului.

În 1986, a lansat albumul „In the Army Now” care a avut un succes comercial remarcabil, trupa continuând seria reușitelor cu numeroase premiere și recorduri muzicale. În același an, Status Quo a reușit performanța de a susține trei concerte în trei țări diferite – Marea Britanie, Elveția și Danemarca, în mai puțin de 24 de ore. Recordul avea să fie depășit de aceeași trupă, pe 21 septembrie 1991, când Status Quo și-a asigurat prezența în Guinness Book of Records pentru nu mai puțin de patru spectacole sold-out susținute în 11 ore și 11 minute, la Sheffield Arena, Glasgow SE&CC, Birmingham NEC și Wembley Arena, în cadrul turneului de promovare a albumului „Rock ‘Til You Drop”. Același an avea să aducă membrilor trupei și premiul Brit pentru contribuția adusă industriei muzicale.

Tradusă în cifre, întreaga carieră Status Quo însumează nu mai puțin de 29 de albume de studio, 4 albume live, 7 compilații și 77 de single-uri, numărul total de vânzări depășind 120 milioane de unități. Status Quo și-a petrecut aproape șapte ani și jumătate în clasamentele britanice (415 săptămâni), fiind trupa cu cele mai multe albume prezente în British Albums Chart, după The Rolling Stones.

Trupa Status Quo a concertat și la București, pe 17 octombrie 2012.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată