Ștefan Bănică lansează al 14-lea album, „Altceva”
Ștefan Bănică va susține o sesiune de autografe miercuri seară, la AFI Palace Cotroceni, cu ocazia lansării în Capitală unui nou album, al 14-lea din carieră,, „Altceva”, informează managementul artistului.
Ștefan Bănică va acorda autografe începând cu ora 18.30, în zona patinoarului din mall-ul bucureștean.
Albumul „Altceva” conține colaborări inedite și sound-uri diferite decât cele cu care și-a obișnuit Ștefan Bănică publicul, precum R&B și reggae.
Una dintre piesele de pe noul album este „Ce e dragostea?”, pentru care Ștefan Bănică a colaborat cu Marius Moga. Piesa are deja și un videoclip.
Albumul „Altceva” poate fi deja precomandat de la ProVideo, accesând următorul link:http://www.provideo.ro/Catalogs/Filme/Muzica/Altceva/8792m.aspx.
Albumul „Altceva” va fi promovat printr-un turneu național, care va cuprinde nouă dintre cele mai importante orașe din țară, după cum urmează: Constanța (27 octombrie, Casa de Cultură a Sindicatelor), Piatra Neamț (29 octombrie, Casa de Cultura a Sindicatelor), Bacău (30 octombrie, Teatrul de Vara), Craiova (10 noiembrie, Casa de Cultură a Studenților), Cluj (11 noiembrie, Casa de Cultură a Studenților), Pitești (12 noiembrie, Casa de Cultură), Ploiești (17 noiembrie, Casa de Cultură), Iași (18 noiembrie, Casa de Cultură a Sindicatelor), Brașov (20 noiembrie, Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu”).