Cântărețul Ștefan Hrușcă – ce va susține, joi, un concert special la Sala Palatului din Capitală, alături de Corul Madrigal – a declarat pentru MEDIAFAX că, de obicei, îi invită pe cei care asistă la spectacolele sale să meargă la colindat la cei care le sunt dragi.
Cel mai recent turneu al lui Ștefan Hrușcă promovează noul său album – primul material discografic cu colinde lansat în ultimii șapte ani -, „La mijlocu’ cerului”.
„Ultimul album pe care l-am scos a fost în urmă cu cinci ani, împreună cu George Țărnea, un album special de creație. Ca și colinde sunt deja șapte ani de când nu am mai scos ceva proaspăt, nou. Este un album nou cu colinde vechi. Sunt colinde profunde, colinde frumoase”, spune Ștefan Hrușcă.
Acesta a povestit pentru MEDIAFAX că a cules melodiile de pe albumul „La mijlocu’ cerului” dintr-o zonă românească din Ucraina.
„Tot umblând la colindat și la cules anii trecuți și în perioada în care lucram cu Țărnea, mi-am făcut mulți prieteni. La un moment dat, au început să sune ei. «Uite, am descoperit în zona aceea ceva». Am fost în Sălaj, de unde am luat patru colinde și oamenii de acolo mi-au cântat 20 și ceva de colinde… excepționale, luminate. Am fost la cei de dincolo de Tisa. Mai fusesem în 1990. M-am întors după 22 de ani. Cu câțiva de atunci m-am întâlnit și acum”, povestește artistul.
„Am luat câteva colinde, am luat câteva cântece bisericești care vor constitui, zic eu, un album pentru perioada aceea de Paște”, a mai spus acesta, adăugând că oamenii din comunitatea de dincolo de Tisa vorbesc cu dialectul pe care românii îl regăsesc în Maramureș.
De altfel, Ștefan Hrușcă a spus că titlul noului său album vine de la un cântec care l-a impresionat prin povestea sa, care face referire la oameni despărțiti de distanțele dintre țări diferite.
Despre colinde, Ștefan Hrușcă spune că „sunt cântările momentului”. „În locurile în care se păstra tradiția, oamenii se colindau unii pe alții. Ușor-ușor, văd că se pierde obiceiul ăsta. Ar fi grozav să găsesc o ceată de tineri interesați și să mergem așa să colindăm. Prima dată am fost colindat așa în ’87. Vreo 30-40 de tineri au venit în port național, cu trenurile. Mi-ar plăcea să existe oameni interesați să mergem așa la colindat. De altfel, îi invit pe oameni după spectacol să încerce să meargă la colindat, chiar dacă e la bloc, să își colinde vecinul. E un gest foarte firesc, normal, nu e rușinos deloc să îți colinzi familia, apropiații. Altfel se pierde și nu mai știm de unde venim”, a adăugat el.
În Canada, unde s-a stabilit din 1991, Ștefan Hrușcă spune că explică aceste colinde românești povestindu-le străinilor tema acestor cântece sau tradițiile legate de acestea.
Ștefan Hrușcă a mai cântat cu artiștii din Corul Madrigal în 1998. „Acum am simțit nevoia să am un invitat în concertul de la București. Îmi pare enorm de rău că nu am putut să îi iau cu mine peste tot în țară. În orice caz, ei au partea lor de recital, care o să fie strălucitoare”, a adăugat Ștefan Hrușcă.
Concertul lui Ștefan Hrușcă de la Sala Palatului, alături de Corul Madrigal, va avea loc joi, de la ora 19.30.
Ștefan Hrușcă, născut pe 8 decembrie 1957, la Ieud, în Maramureș, este interpret de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele sale. A debutat ca artist în anul 1981, cu Cenaclul Flacăra. Până în 1984, el a susținut peste o mie de spectacole împreună cu cenaclul. În 1991, s-a stabilit în Toronto, Canada.