Stela Popescu revine pe marile ecrane într-un rol principal, în comedia Mamaia. TRAILER
Au trecut aproape 20 de ani de când actriță Stela Popescu juca pe marele ecran în filmul „A doua cădere a Constantinopolului”. Din 19 aprilie, Stela Popescu va putea fi văzută într-un rol principal, de această dată în comedia „Mamaia”, alături de nume consacrate ale scenei românești, precum Valentin Teodosiu, Adrian Văncică și Ion Dichiseanu. Alături de aceștia dau replica și tinerii actori: Mădalina Anea, Paul Diaconescu, Cosmin Natanțicu și Cătălin Neamțu.
Cea mai recentă producție MediaPro Pictures, Mamaia este o comedie efervescentă realizată de echipa care a adus publicului filmele de succes: Ho Ho Ho, Ho Ho Ho 2: O Loterie de familie și S-a furat mireasa. Pentru realizarea acestui proiect, producătorul Alma Bacula a apelat la echipa cu care lucrează de ani buni, la regizorul Jesus del Cerro, directorul de imagine Viorel Sergovici și la proaspăt regăsitul ei fost coleg de facultate din L.A., scenaristul Collin J. Blair, cel cu care a mai colaborat și la filmul de Crăciun lansat iarna trecută, Ho Ho Ho 2: O Loterie de familie. Pentru rolul principal, Alma a invitat-o pe cea care i-a înmânat anul trecut pe scena Premiilor Gopo premiul pentru „Cea mai vizionată producție românească din 2011″ (filmul Nașa): Stela Popescu.
Comedia Mamaia spune povestea unei bătrâne, Matilda (Stela Popescu), ce ține piept unui „afacerist” feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe casa în care aceasta locuiește. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase (Valentin Teodosiu) recurge la cele mai josnice metode de evacuare, însă simpatica doamnă nu numai că este foarte hotărâtă, dar este și foarte creativă în felul în care își apără proprietatea. Iar de partea ei se află o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni și colegi și o doză foarte mare de noroc.
Cariera Stelei Popescu a fost recunoscută și onorată în 2011 prin oferirea unei stele pe Aleea Celebrităților. Publicul său o iubește pentru nenumăratele roluri de la Teatrul de Revistă sau pentru filmele în care prezența ei a adăugat un strop de magie. A debutat în 1958, în pelicula Alo? Ați greșit numărul, pentru ca mai apoi să joace în peste 25 de filme, printre care Nea Mărin miliardar, Pe malul stâng al Dunării albastre, În fiecare zi mi-e dor de tine, precum și numeroase alte pelicule. Totuși, reputata actriță mărturisește că „este primul film în care dețin rolul principal după 20 de ani, așa că nu pot să nu fiu emoționată”.
Din 19 aprilie, Stela Popescu dă viață unui personaj savuros în MAMAIA, o comedie care va putea fi vizionată în premieră în cinematografele din țară.