STUDIU. Acidul folic previne apariția autismului

Publicat: 14 02. 2013, 13:17
Actualizat: 30 07. 2014, 01:53

Femeile însărcinate care iau acid folic, cunoscut și sub numele de vitamina B9, prezintă un risc mai mic de a naște un copil care să sufere de autism, susțin oamenii de știință norvegieni, care au constatat că nutrientul menționat reduce cu 40% riscul apariției autismului. Pentru a preveni această afecțiune, cercetătorii susțin că femeile trebuie să ia acid folic în primul trimestru de sarcină, notează Huffington Post.

În condițiile în care această boală afectează numai la nivelul Statelor Unite ale Americii un copil din 88, oamenii de știință sunt în căutarea unui remediu efecient de a preveni apariția autismului.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, specialiștii au analizat efectul pe care îl au suplimentele pe bază de acid folic asupra dezvoltării copiilor încă din stadiul intrauterin. Cercetătorii au monitorizat peste 85.000 de copii care s-au născut în perioada 2002 – 2008.

Rezultatele au arătat că femeile care iau între 200 și 400 de miligrame de vitamina B9 pe zi în primele două luni de sarcină prezintă un risc cu 40% mai mic de a naște copii care să sufere de autism. Oamenii de știință au mai observat că acest nutrient este benefic și dacă este luat înainte de sarcină.

Cercetarea specialiștilor de la Institutul de Sănătate Publică din Norvegia nu a stabilit, însă, motivul pentru care femeile care iau vitamina B9 prezintă un risc mult mai scăzut de a avea un copil care suferă de autism, spre deosebire de cele care nu iau acest nutrient. Cu toate acestea, experții sunt de părere că acidul folic ar juca un rol important în formarea sistemului nervos central.