STUDIU. Câți bani pierd companiile pentru fiecare angajat fumător
Cercetătorii de la Universitatea din Ohio au realizat recent un studiu ale cărui rezultate au relevat faptul că angajatorii sunt nevoiți să cheltuiască cu aproape 6.000 de dolari mai mult anual pentru un muncitor fumător decât pentru unul nefumător.
Potrivit NBC News, costurile variază între 2.885 de dolari și 10.125 de dolari în funcție de sectorul de activitate și de funcția pe care fumătorul o ocupă în cadrul companiei.
Astfel, pentru fiecare fumător, angajatorul pierde anual aproximativ 3.077 de dolari, în vreme ce absenteismul costă companiile circa 517 dolari per angajat.
Mai mult, în cazul angajatorilor care fac asigurări de sănătate, costurile suplimentare pentru fumători pot ajunge până la 2.056 de dolari.
„Deși toți angajații sunt neproductivi ocazional dintr-un motiv sau altul, cercetarea a arătat că fumătorii au un impact negativ mai mare asupra productivității acestora din cauza pauzelor dese pe care le fac și absenteismului”, a explicat Micah Berman, coordonatorul studiului.
În acest context, multe companii au adoptat deja măsuri specifice, unele impunându-le angajaților fumători să cotizeze suplimentar la fondul de sănătate. Pe de altă parte, există tendința ca persoanele dependente de nicotină să fie refuzate încă din faza interviului de angajare.
Există însă voci care spun că acest lucru nu ar trebui să fie un factor de decizie.
„Credem că angajatorii ar trebui să aibă o atitudine mai constructivă și să nu pedepsească fumătorii. La interviul de angajre ar trebui să se vadă dacă candidatul are sau nu calitățile necesare locului respecvti de muncăș; ar trebui să ofere sprijin angajaților care doresc să renunțe la fumat”, a explicat Dr. Ezekiel Emanuel, de la Universitatea din Pennsylvania.
În prezent, 19% dintre adulții din SUA fumează, iar aproximativ 443.000 de persoane mor prematur în fiecarea an din cauza dependenței de nicotină.