Persoanele care petrec mult timp în casă sau care lucrează la birou prezintă un risc crescut de a suferi de miopie. Aceasta este concluzia la care au ajuns un grup de cercetători australieni, care susțin că creșterea exponențială a numărului de cazuri de miopie înregistrate în prezent în Asia se datorează modului de viață al tinerilor.
Tinerii, în special cei din orașe, petrec mai mult timp în fața ecranelor, cărților decât afară, mai arată datele cercetării. Miopia este o boală oculară datorată alungirii excesive a globului ocular, persoanele mioape neputând distinge clar obiecte situate la distanță, precizează specialiștii. Se știe astăzi că dopamina poate bloca această creștere. Secreția acestui neurotransmițător este stimulată de lumina solară. „Este clar că lumina soarelui stimulează producerea dopaminei, care împiedică miopia”, a spus Ian Morgan, de la Universitatea din Canberra, coordonatorul cercetării.
Savantul, care a participat la un studiu publicat în The Lancet, nu este surprins de recrudescența cazurilor de miopie din Asia, informează BBC. Mai mult decât în oricare altă parte a lumii, copiii din Extremul Orient „merg la școală, nu ies din incintă și merg apoi acasă, unde citesc sau se uită la televizor”, punctează dr. Morgan. „Cea mai mare parte a cazurilor din Extremul Orient se datorează mediului și nu este determinată genetic”, a precizat cercetătorul.
Cele mai ridicate niveluri de miopie din lume la elevii din ultimul an de liceu se înregistrează în marile orașe din China, Taiwan, Hong Kong, Japonia, Singapore și Coreea de Sud, cu rate între 80% și 90%. Cititul și timpul petrecut la calculator nu determină neapărat un risc suplimentar de miopie. Ceea ce contează cu adevărat este timpul petrecut afară.
Astfel, copiii care petrec între două și trei ore pe zi afară nu vor avea „probabil” această problemă, apreciază cercetătorul australian. ‘”Sunt copii care învață mult, dar care merg și afară să se relaxeze și care nu au în general nicio problemă. Riscă cel mai tare cei care învață mult și nu ies afară”, încheie el.