Prima pagină » Magazin » STUDIU. Ce ni se întâmplă când ne îndrăgostim

STUDIU. Ce ni se întâmplă când ne îndrăgostim

STUDIU. Ce ni se întâmplă când ne îndrăgostim
Faptul că dragostea ne schimbă atitudinea este un lucru cunoscut, însă specialiștii precizează că acest lucru este provocat de o serie de procese specifice care se petrec în organismul uman.

Cercetătorii de la Loyola University Health System au elaborat recent o lucrare științifică prin care explică ce se întâmplă cu organismul nostru atunci când ne îndrăgostim.

„Dragostea face ca organismul să fie inundat cu substanțe chimice ce provoacă starea de bine. Acestea provoacă la rândul lor reacții fizice specifice”, a arătat prof. dr. Pat Mumby. „Acest elixir intern al dragostei este responsabil pentru că ne îmbujorăm în obraji, că ne transpiră palmele sau că ne face inima să o ia la goană”, a continuat el.

Specialistul a arătat că nivelurile doamnei, adrenalinei și norepinefinei cresc atunci când două persoane se îndrăgostesc. Dacă dopamina determină apariția sentimentului de fericire sau euforie, adrenalina și norepinefrina sunt responsabile pentru creșterea ritmului cardiac sau pentru starea de neliniște și preocupare. 

În plus, investigațiile imagistice prin rezonanță magnetică au demonstrat că dragostea provoacă vascularizarea mai puternică a anumitor zone din creier. Puțini știu însă că acesta este un simptom specific și celor care suferă de sindromul obsesiv-compulsiv.

„Dragostea reduce nivelul serotoninei, o manifestare prezentă în mod obișnuit la persoanele cu sindrom obsesiv-compulsiv”, a subliniat dr. Mary Lynn, implacă de asemenea în realizarea studiului. „Acest lucru ar putea explica de ce atunci când suntem îndrăgostiți ne concentrăm excesiv pe partener și pe noua relație și mult mai puțin pe alte aspecte ale vieții noastre”, a continuat aceasta.

Nici expresia „dragostea e oarbă” nu e falsă, apreciază specialiștii: „Când ne îndrăgostim tindem să idealizăm partenerul și să vedem doar ceea ce vrem să vedem (…). Cei din jurul nostru s-ar putea să aibă păreri mult mai obiective și o perspectivă mai rațională asupra unei relații, decât au cei doi implicați în ea”, a arătat dr. Mumby.

În cele din urmă, cercetătorii au precizat că există trei „faze” ale dragostei: dorința, atracția și atașamentul.