STUDIU. Consumul moderat de bere reduce riscul îmbolnăvirii de Parkinson
Persoanele care beau bere prezintă un risc scăzut de a se îmbolnăvi de Parkinson. Aceasta este concluzia unui studiu recent, care arată că băutul moderat și regulat de bere poate fi una dintre strategiile de reducere a riscului de apariție a bolii Parkinson. Datele cercetării au fost prezentate la cea de-a 136 – a adunare anuală a Asociației Americane de Neurologie.
„Boala Parkinson este o boală neurologică progresivă care implică diminuarea numărului de neuroni, iar principalele simptome asociate sunt: tremor, încetinirea mișcărilor, rigiditate și afectarea echilibrului. Dacă până acum studiile s-au axat în special pe efectul consumului de alcool în relație cu apariția acestei boli, cercetătorii americani s-au concentrat asupra berii, o băutură complexă, cu ingrediente naturale. Acest studiu pune într-adevăr în evidență unul dintre beneficiile pe care consumul de bere îl poate avea în prevenirea instalării bolii Parkinson însă ce nu trebuie să uităm este faptul că efectul benefic al berii se poate face simțit doar în cazul în care este consumată în cantități moderate”, spune dr. Corina-Aurelia Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Pentru a ajunge la această concluzie, echipa de cercetători, condusă de către Honglei Chen, de la Grupul de Neuroepidemiologie și Îmbătrânire al Institutului Național de Mediu al Științelor Medicale în Cercetare Triangle Park, Carolina de Nord, a examinat asocierea dintre consumul moderat de bere și riscul apariției bolii Parkinson pe un eșantion de peste 300.000 de participanți astfel: între anii 1995 – 1996 a fost monitorizat consumul de bere al participanților, iar între 2000 – 2006 au fost evaluate rezultatele. În total au fost identificate 1.113 cazuri de persoane diagnosticate cu boala Parkinson, în timp ce 305.785 de persoane au fost sănătoase.
O posibilă explicație a rolului pe care berea îl poate avea în prevenirea apariției bolii Parkinson ține de ingredientele sale naturale. Berea conține o cantitate mare de purină care poate lucra sinergic cu etanolul pentru a mări nivelul de acid uric rezultat din metabolism. Acidul uric are un puternic rol antioxidant, iar o cantitate mai mare de urat plasmatic este direct proporțională cu reducerea riscului de apariție a bolii Parkinson. Mai mult, are un rol în influențarea progresiei clinice în rândul pacienților afectați de boală, evoluția acesteia devenind mai lentă.