Studiu Discovery: 55% dintre femeile din România declară că sunt fericite cu viața pe care o au
Mai mult de jumătate dintre femeile din România (55%) declară că sunt fericite cu viața pe care o au, printre elementele care contribuie la fericirea lor numărându-se atitudinea față de viață, relația cu partenerul și statutul social, potrivit unui studiu pan-regional al Discovery Networks.
Factorul care influențează în cea mai mare măsură fericirea unei femei este atitudinea ei față de viață, se arată într-un studiu realizat de Discovery Networks, despre principalele surse ale fericirii în rândul persoanelor de sex feminin. După „Species”, un studiu complex despre comportamentul tinerilor bărbați din Europa, realizat în 2008, Discovery și-a propus să afle ce anume le face pe femeile din ziua de azi să se simtă împlinite, în contextul carierei, al familiei și al societății în general.
Intitulat „She: În căutarea fericirii ei”, studiul explorează toate aspectele importante – de la relații până la familie și carieră – pentru a dezvălui ce anume le face pe femei fericite. Cercetarea a fost realizată în a doua jumătate a anului 2012, pe un eșantion de 5.500 de femei cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, din 11 țări din Europa (inclusiv România), Rusia și Africa de Sud, abordând subiecte foarte diverse, precum partenerul ideal, atitudinea față de muncă și relația dintre femei și pozițiile de putere, banii sau împărțirea responsabilităților casnice. Îmbinând rezultatele chestionarelor online cu o serie de interviuri în profunzime cu femei din cele unsprezece state, raportul oferă o perspectivă solidă și fascinantă asupra vieții femeilor din ziua de azi.
„Am făcut acest studiu pentru că am dorit să înțelegem mai bine publicul feminin al canalelor noastre. Dar, în loc să începem cu a întreba ce anume își doresc de la programele TV, am mers la esența problemei și am întrebat femeile ce își doresc de la viață, ce anume le motivează și cum își evaluează situația actuală. Având răspunsurile, diferite pentru cele 11 țări care au făcut parte din studiu, am putut apoi face și pasul următor și am încercat să conturăm TLC, televiziunea noastră dedicată femeilor, în așa fel încât să răspundă acelor cerințe”, a spus Ada Roseti, director de programe, Europa de Sud-Est, Discovery Networks CEEMEA.
Potrivit rezultatelor studiului, principalele elemente care contribuie la fericirea femeilor sunt: atitudinea față de viață, relația cu partenerul, echilibrul între frumusețea interioară și cea exterioară, relațiile cu familia si prietenii, statutul social.
Astfel, menținerea unei atitudini pozitive față de viață generează noi oportunități care contribuie la fericirea femeilor și le protejeaza de loviturile care ar putea să o diminueze. Familia, relațiile și munca sunt de asemenea factori care joacă un rol important, dar, pentru femei, fericirea începe cu mentalitatea pe care o au. Femeile fericite sunt încrezătoare în ele însele și simt că dețin controlul asupra vieții lor (65%). Cu toate acestea, 51% dintre femeile tinere (20 -29 de ani) din România resimt puternic presiunea de a face cele mai bune alegeri pentru a fi fericite, fiind într-un moment al vieții în care nu au atins un echilibru interior în ceea ce privește cariera, relația cu un partener stabil și banii.
Totodată, femeile tinere (20 – 29 de ani) simt presiunea ideii că trebuie „să reușească din prima”. 30% dintre femeile cu vârste cuprinse între 20-24 de ani sunt de acord cu afirmația următoare „Există prea multe așteptări în ceea ce mă privește. Prea mulți se așteaptă să fiu perfectă”, în timp ce 51% dintre femeile tinere din România (20 – 29 de ani), 63% din Rusia și 35% din Marea Britanie sunt de acord cu afirmația următoare: „Nu am obținut cât de multe mi-aș fi dorit până la vârsta mea”.
Când vine vorba despre relații, femeile căsătorite sunt mai fericite (46%) decât cele implicate într-o relație de concubinaj (40%) sau cele care au o relație cu un partener, dar nu locuiesc împreună cu acesta (32%). Femeile căsătorite care au declarat că sunt fericite sunt de cel puțin două ori mai numeroase decât cele singure care au spus același lucru (21%). Mai mult decât atât, rezultatele arată că femeile căsătorite de peste 10 ani (45%) sunt la fel de fericite ca și cele proaspăt căsătorite (45%).
În ceea ce privește cele mai votate calități pe care femeile din toate cele unsprezece țări le caută la partenerul ideal, acestea au fost onestitatea, înțelegerea și loialitatea. Femeile prețuiesc susținerea emoțională – ele caută pe cineva cu care să împartă bunele și relele și pun personalitatea și caracterul mai presus decât bunurile materiale și aspectul fizic.
Banii și un corp frumos nu apar pe lista primelor zece trăsături pe care o femeie le caută la un bărbat. Stereotipurile masculine, cum ar fi banii (18%) și aspectul fizic (8%), nu se regăsesc între primele zece calități pe care femeile le caută la partenerul lor de viață
Femeile din România pun mare preț pe înțelegere și loialitate (89%), onestitate (78%) și pe simțul umorului (54%), față de cele din Rusia care văd ca prioritare atribute masculine mai tradiționale, precum hotărârea, exercitarea controlului și aspectul financiar.
Al treilea element fundamental pentru găsirea fericirii este echilibrul între frumusețea interioară și cea exterioară. Astfel, femeile care sunt mulțumite de aspectul lor fizic sunt mai fericite, în general. În acest caz, nu este vorba de standardele clasice de frumusețe fizică, ci de o imagine de sine pozitivă. În toate țările implicate în studiu, femeile sunt de acord că, pentru o viață fericită, sănătatea este mai importantă decât aspectul fizic. Această atitudine apare cel mai pregnant în România (98%), Italia (97%), Polonia (94%) și Rusia (93%). Femeile respective au în mod activ o atitudine sănătoasă față de aspectul lor fizic. Printre altele, de exemplu, tind într-o mai mare măsură să respingă ideea de chirurgie estetică.
Tinerele simt că asupra lor se exercită presiunea de a arăta „perfect”, după cum declară 30% dintre femeile abia trecute de 20 de ani, în timp ce doar 19% dintre cele cu vârste între 40 – 44 de ani sunt de acord cu această afirmație.
Într-o ierarhie a fericirii, cea mai importantă relație a unei femei este cea cu partenerul de viață. Cu toate acestea, multe dintre celelalte relații pot să contribuie la fericirea ei, inclusiv cea cu copiii, cu părinții, cu frații și surorile, cu prietenii sau cu colegii. Pentru femeile fără un partener, aceste relații devin și mai importante. În același timp, relațiile cu familia și prietenii îi asigură unei femei sprijinul
de care are nevoie, ocazia să se dezvolte și să se distreze. Dar mult mai important este faptul că aceste relații îi conferă un sens și un scop.
Femeile care împart cu un partener responsabilitățile legate de îngrijirea copiilor (46%) sunt mai fericite decât cele care se ocupă singure copii (38%). În Europa de Nord, prietenii sunt mai importanți decât familia, în comparație cu România, Italia, Rusia, Polonia și Africa de Sud, unde balanța tinde să încline în favoarea familiei.
Al cincilea element de referință pentru fericirea femeilor este încrederea inspirată de poziția lor în societate. Nu este vorba despre statutul personal, ci despre locul pe care femeile simt că îl dețin în societatea contemporană. Studiul arată că aprecierea din partea prietenilor, familiei și a societății în general contribuie la sporirea respectului față de sine în cazul femeilor. Oricare ar fi alegerile pe care le fac, ele au nevoie să se simtă apreciate și respectate pentru a fi cu adevărat fericite.
După 50 de ani de progres în ceea ce privește egalitatea dintre sexe, femeile încă sunt depășite numeric de bărbați în poziții-cheie în lumea politică și cea financiară. Dintre toate naționalitățile, danezele (27%) sunt cel mai puțin preocupate de inegalitatea dintre bărbați și femei în ceea ce privește aceste funcții, în timp ce 52% dintre românce consideră că nu există suficient de mulți lideri femei în societate.
Femeile care lucrează full-time au de două ori mai multe șanse să fie fericite și mulțumite de viața lor, în comparație cu femeile care sunt șomere. 42% dintre mamele care lucrează full-time au declarat că sunt fericite, comparativ cu 40% dintre cele care lucrează part-time și 39% dintre cele care nu lucrează deloc.
Discovery Networks Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu & Africa (CEEMEA) face parte din una dintre cele mai importante companii de media din lume în producția de programe documentare, Discovery Communications. Discovery Networks CEEMEA le oferă oamenilor posibilitatea de a-și explora universul și de a-și satisface curiozitatea, prin intermediul celor 14 branduri de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery Science și Discovery HD Showcase, dar și prin intermediul produselor și serviciilor comerciale și educaționale pe care le oferă. Programele Discovery sunt difuzate în 27 limbi, ajungând la peste 244 de milioane de abonați din 118 țări de pe trei continente.