STUDIU. Efectul tratamentelor de fertilitate asupra copiilor născuți prin FIV

STUDIU. Efectul tratamentelor de fertilitate asupra copiilor născuți prin FIV
Publicat: 10/12/2012, 16:42
Actualizat: 30/07/2014, 10:27

Copiii care se nasc după ce părinții lor au urmat tratamente de fertilizare prezintă un risc crescut de a suferi de astm. Cel puțin așa susțin oamenii de știință de la Universitatea Oxford împreună cu experții de la Universitatea Essex.

Această concluzie a fost trasă în urma unui studiu în care au fost implicați peste 13.000 de copii din Regatul Unit, care s-au născut în perioada 2000-2002, notează BBC. Datele cercetării, publicate în jurnalul Human Reproduction, arată că micuții care au venit pe lume în urma unor tratamente de fertilitate prezintă un risc dublu de a suferi de astm atunci când ajung la vârsta de cinci ani.

Dr. Claire Carson, unul dintre coordonatori studiului, a precizat că 15% din numărul total de copii implicați în cercetare sufereau de astm înainte de a împlini vârsta de 5 ani. Specialista a mai spus că procentajul în rândul copiilor concepuți în urma unor tratamente de fertilizare este unul mult mai mare decât media. Acesta urcând până la 24%.

Deși cercetarea arată că există o legătură între tratamentele de fertilitate și predispoziția la astm, dr. Carson a declarat pentru BBC că adulți nu ar trebui să renunțe la aceste terapii, mai ales dacă își doresc să devină părinți.

Astmul este una dintre cele mai frecvente afecțiuni cronice din lume, statisticile arătând că, la ora actuală, există în jur de 300 de milioane de persoane diagnosticate cu astm bronșic. În România, 5% din populație este afectată de astm, însă studiile arată că pacienții nu sunt suficient informați despre boală și nu au o relație bună cu medicul, ceea ce duce la un tratament deficitar.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Statul vrea să știe tot despre banii tăi. Românii vor fi obligatoriu verificați. Nu ai...
Vechimea în muncă. Acum obții mai ușor actele. Cum procedezi
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării