Prima pagină » Magazin » STUDIU. Efectul unei diete bogate în fructe și legume

STUDIU. Efectul unei diete bogate în fructe și legume

STUDIU. Efectul unei diete bogate în fructe și legume
Un studiu recent arată că persoanele care au o dietă bogată în fructe și legume sunt pline de energie

Proverbul spune că un măr pe zi ține medicul la distanță. Un studiu recent arată că persoanele care au o dietă bogată în fructe și legume sunt pline de energie. În plus, acestea fac față mai bine situațiilor stresante, notează Daily Mail, care prezintă cercetarea, efectuată la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă.

Oamenii de știință au rugat un grup de 281 de persoane să completeze, timp de 21 de zile, un chestionar cu privire la obiceiurile culinare pe care le aveau. În plus, o parte dintre voluntari au fost rugați să introducă în dieta zilnică fructe și legume.

La finalul perioadei de monitorizare, persoanele care au mâncat foarte multe fructe și legume s-au declarat mai fericite, mai pline de energie și au menționat că sunt mult mai calme în situații stresante. La polul opus, voluntarii care nu și-au schimbat obiceiurile alimentare nu au raportat nicio îmbunătățire a stării de spirit pe parcursul perioadei de monitorizare, mai notează Daily Mail.

„În zilele în care voluntarii au mâncat fructe și legume mai multe decât în mod obișnuit aceștia s-au declarat mai fericiți, mai calmi în situații stresante și mai plini de energie decât în mod obișnuit. După o serie de analize, am demonstrat că persoanele care mănâncă zilnic șapte sau opt porții de fructe ori legume au înregistrat o îmbunătățire a stării de spirit”, a declarat dr. Tamlin Conner, coordonatorul studiului.