Prima pagină » Magazin » STUDIU. Fetele au rezultate academice mai bune decât băieții, chiar și în țările în care libertatea lor este limitată

STUDIU. Fetele au rezultate academice mai bune decât băieții, chiar și în țările în care libertatea lor este limitată

STUDIU. Fetele au rezultate academice mai bune decât băieții, chiar și în țările în care libertatea lor este limitată
Rezultatele unui studiu recent au demonstrat că fetele au performanțe academice mai bune decât băieții.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Glasgow și Universitatea din Missouri a relevat recent că fetele au performanțe academice mai importante decât băieți, iar asta chiar și în țările în care femeile sunt discriminate din punct de vedere politic, social sau economic.

Oamenii de știință au încercat astfel să exploreze eventualele conexiuni dintre modul în care persoanele de sex feminin sunt privite și tratate în anumite țări și capacitatea lor de a-și depăși condiția chiar și într-un context social și politic neprielnic.

Contrar așteptărilor, specialiștii au descoperit că, în ultimii zece ani, fetele au obținut rezultate mai bune decât  băieții la teste și examene, relatează Huffington Post.

„În multe țări în care femeilor le este interzis să facă anumite lucruri a fost interesant să observăm că, până și acolo, fetele au performanțe de top”, a explicat prof. David C. Geary, de la Universitatea din Missouri, subliniind totodată că studiul s-a concentrat în mod special pe țările musulmane, unde fetele și femeile nu foarte multe șanse de afirmare.

Cercetătorii au mai constatat că, în cazul testelor PISA (Programme for International Student Assessment), distribuite în întreaga lume de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în 70% dintre țările studiate, fetele au obținut rezultate mai bune la lectură, matematică și științe.

„Toate dezbaterile legate de știință, tehnologie, inginerie și matematică, în care se afirmă că băieții studiază aceste discipline și sunt mai buni la matematică, nu sunt decât un vârf de lance”, mai afirmat Geary. „Dar în lume sunt o mulțime de alți copii care nu merg să studieze aceste materii. Când te uiți la aceștia, cei 95% dintre copiii de pe glob, vedem că băieții sunt mai slabi ca fetele aproape peste tot”, a completat profesorul în cele din urmă.