Prima pagină » Magazin » STUDIU. Fotografiile nereușite le determină pe femei înceapă curele de slăbire

STUDIU. Fotografiile nereușite le determină pe femei înceapă curele de slăbire

STUDIU. Fotografiile nereușite le determină pe femei înceapă curele de slăbire
O fotografie nereușită reprezintă pentru femei un motiv întemeiat să țină cură de slăbire

O fotografie nereușită reprezintă pentru femei un motiv întemeiat să țină cură de slăbire. Aceasta este concluzia la care au ajuns un grup de cercetători britanici, care au observat că femeile încep să urmeze un regim după ce au văzut o poză în care nu sunt mulțumite de felul în care arată.

Daily Mail relatează că efectele pe care le are luarea în greutate asupra aspectului fizic sunt cel mai ușor de observat în fotografii. Datele cercetării, prezentate de cotidianul britanic, mai arată că femeile care se apucă de o cură după ce au făzut o poză nereușită ajung să slăbească în jur de 6,4 kilograme într-un timp relativ scurt.

Pentru a ajunge la această concluzie, 1.000 de femei au răspuns unui chestionar online cu întrebări referitoare la motivele care le determină să înceapă o dietă pentru a scăpa de kilogramele în plus. Rezultatele obținute au arătat că peste 50% dintre voluntare au spus că se apucă de o cură după ce văd o fotografie cu ele în care nu arată bine.

Preocuparea pentru aspectul fizic a căpătat o și mai mare importanță pentru femei de când rețele socializare au luat amploare, astfel că fotografiile postate pe Facebook sunt de multe ori un prilej de a începe o dietă.

Chiar și imaginile mai vechi reprezintă un motiv pentru schimbarea stilului de viață și implicit a regimului alimentar, mai notează Daily Mail.

Printre alte motive care le determină pe reprezentantele sexului feminin să țină o cură, participantele la studiu au indicat și faptul că nu mai încap în unele haine sau atunci când își văd reflexia în vitrinele magazinelor.

„Unele persoane au nevoie de un imbold pentru a conștientiza că au o problemă cu greutate, iar o fotografie poate reprezenta acel impuls de care au nevoie. Uneori unele persoane se complac în situația în care sunt și neagă faptul că au o problemă cu greutatea, motivând că sunt doar un pic plinuțe, nicidecum supraponderale”, se arată în studiu citat de Daily Mail.

Cercetarea mai arată că femeile întră la regim de două ori pe an. Fiecare cură de slăbire este urmată cel mult trei săptămâni, după care este abandonată din varii motive. „Persoanele care vor să slăbească renunță la regim pe motiv că nu pot renunța la anumite plăceri culinare”, a spus Simone Brenner, specialist în nutriție.