STUDIU. Maladia Alzheimer ar putea fi o formă avansată de diabet de tip 2
Excesul de insulină, responsabil pentru diabetul de tip 2, modifică celulele din creier, afectând neuronii, fapt care duce la dezvoltarea maladiei Alzheimer, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Albany din New York, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorii americani au descoperit că anumite faze grave ale demenței ar putea fi, de fapt, diabet de tip 2 în formă avansată, după ce au observat că aproape trei sferturi dintre pacienții cu această formă de diabet s-au îmbolnăvit de Alzheimer.
Explicația constă în faptul că insulina produsă în exces pătrunde în creier și distruge substanțe chimice-cheie. Insulina produce proteine amiloide care otrăvesc neuronii și cauzează maladia Alzheimer.
„Persoanele care se îmbolnăvesc de diabet trebuie să înțeleagă că acest fapt înseamnă mai mult decât ținerea sub control a greutății sau decât urmarea unei diete. Este, de asemenea, primul pas către declinul cognitiv”, a declarat Ewan McNay, de la Universitatea din New York.
Riscul crescut de Alzheimer pentru persoanele cu diabet 2 a fost avut în vedere de ceva vreme de comunitatea științifică.
Oamenii de știință au experimentat această teorie pe cobai, pe care i-au hrănit cu alimente bogate în grăsimi și au așteptat să se îmbolnăvească de diabet 2. Apoi au testat creierul animalelor, descoperind că memoria acestora era afectată odată cu dezvoltarea diabetului.
Când cercetătorii au examinat creierul cobailor, s-a detectat prezența proteinelor amiloide, simptome întâlnite și în cazul pacienților cu maladia Alzheimer. Ewan McNay crede că aglomerarea de amiloide apare deoarece, atunci când corpul dezvoltă rezistență la insulină, ajunge să producă în exces acest hormon.
Insulina în exces ajunge apoi în creier, unde ar trebui să fie ținută sub control de o enzimă care descompune proteina amiloid.
Cu toate acestea, „deoarece este în exces, insulina înghite această enzimă, astfel încât proteina amiloid nu mai poate fi descompusă. Prin urmare, aceasta se acumulează până ce ajunge să formeze mase toxice, care otrăvesc neuronii. Este aceeași acumulare de amiloide care cauzează ambele boli – astfel încât diabeticii de tip 2 chiar au Alzheimer în formă incipientă”, a adăugat cercetătorul american.
Teodora Nicolau, teodora.nicolau@mediafax.ro