Femeile beau mai mult alcool după ce se mărită. Aceasta este concluzia la care a ajuns un grup de oameni de știință americani, care susțin că acestea beau mai mult nu pentru că odată cu oficializarea relației devin nefericite, ci pentru că sunt influențate de partenerul de viață. Aceasta notează Live Science.
Studiul mai arată că oficializarea relației nu le schimbă doar pe femei în ceea ce privește obiceiul de a bea alcool, dar și pe bărbați. Aceștia beau mai puțin timp în compania prietenilor și mai mult în compania soției. Dar cu toate acestea, cantitatea de alcool se reduce considerabil, spre deosebire de perioada în care erau celibatari.
Pentru a ajunge la această concluzie, experții de la Universitatea din Cincinnati, specialiștii de la Universitatea de Stat Pennsylvania, savanții de la Universitatea Rutgers și cercetătorii de la Universitatea din Texas au chestionat un grup de 5.305 de persoane, bărbați și femei, cu privire la obiceiurile în ceea ce privește consumul de alcool.
În timp ce studiile anterioare arătau că odată căsătoriți, atât femeile, cât și bărbații reduceau considerabil cantitatea de alcool băută, cercetarea recentă relevă că sub influența negativă a soților lor, femeile încep să bea mai mult, în timp ce bărbații reduc semnificativ cantitatea de alcool cu care erau înainte obișnuiți.