STUDIU. Pentru prima dată, numărul șoferițelor din SUA este mai mare decât cel al bărbaților cu permis de conducere
Pentru prima dată în istorie, numărul femeilor din SUA care au permis de conducere este mai mare decât cel al bărbaților, scrie Huffington Post.
Potrivit unui studiu realizat recent de University of Michigan Transportation Research Institute, puțin peste 50% dintre numărul șoferilor americani sunt persoane de sex feminin. În anul 1963, bărbații reprezentau 60% dintre posesorii de permis de conducere.
Acestă inversare a balanței ar putea avea un impact important asupra siguranței dar și a mediului, relatează sursa, întrucât femeile sunt tentate să conducă automobile mai mici, mai sigure și mai eficiente în ceea ce privește consumul de carburant. În plus, ele petrec mai puțin timp la volan, a precizat cercetătorul Michael Sivak.
Utilizând date oferite de Departamentul federal pentru autostrăzi din SUA, Sivak a examinat schimbările demografice în rândul șoferilor americani în perioada 1963-2010.
Astfel, chiar dacă numărul femeilor care posedă permis de conducere este mai mare, în timp real tot bărbații conduc mai mult. Totuși, dacă în 1963 persoanele de sex masculine reprezentau 76% din totalul conducătorilor auto, în prezent rata a scăzut la 59%.
În plus, de la începutul anilor 1960, distanța medie parcursă de bărbați a scăzut cu 33%, pe când cea parcursă de femei a crescut cu 89%.