Prima pagină » Magazin » STUDIU. Riscurile la care se expun copiii care până la vârsta de un an se confruntă cu un deficit de vitamina D

STUDIU. Riscurile la care se expun copiii care până la vârsta de un an se confruntă cu un deficit de vitamina D

STUDIU. Riscurile la care se expun copiii care până la vârsta de un an se confruntă cu un deficit de vitamina D
Copiii care se confruntă un un deficit de vitamina D până la vârsta de un an prezintă un risc ridicat să sufere de alergii

Copiii care se confruntă un un deficit de vitamina D până la vârsta de un an prezintă un risc ridicat să sufere de alergii. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de știință din Australia, după ce au realizat un studiu în care au fost implicați peste  5.000 de copii.

Potrivit datelor cercetării, realizată de specialiștii de la Murdoch Childrens Research Institute, insuficiența vitaminei D în organismul copiilor crește de trei ori probabilitatea ca aceștia să dezvolte reacții alergice la alimente, dar și la diferite medicamente, notează The Age.

În cadrul investigației au fost evaluați 5.276 copii în vârstă de un an, care au fost supuși unor teste pentru a se vedea dacă sunt alergici la alimente precum ouă, alune ori susan, iar rezultatele au fost comparate cu nivelul lor de vitamina D în sânge.

Coordonatoarea studiului, prof. Katie Allen, menționează că sporirea insuficienței de vitamina D în ultimii 20 de ani a evoluat în paralel cu creșterea numărului cazurilor de alergii alimentare. Specialista mai spune că vitamina D joacă un rol important în dezvoltarea copiilor, aceasta fiind importantă pentru sistemul imunitar. „Acesta este primul strudiu care arată o strânsă legătură între lipsa vitaminei D din organismul unor copii și predispoziția lor la diferite reacții alergice”, a spus prof. Allen.

The Age mai scrie că datele acestui studiu au fost publicate în revista Journal of Allergy and Clinical Immunology.

Recomandarea video

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit