SUMA cu care s-a vândut „Muza” lui Brâncuși la o licitație din New York
Lucrarea Muza („Une Muse”), de Constantin Brâncuși, s-a vândut cu suma de 12,4 milioane la licitația organizată de Casa Christie’s, miercuri seara, la New York, transmite corespondentul MEDIAFAX la New York.
Prețul obținut de lucrarea lui Brâncuși la căderea ciocanului a fost de exact 11 milioane de dolari, la care se adaugă comisionul casei de licitații, calculat la 12,75 la sută din prețul de vânzare, ajungându-se la suma totală de 12.402.500 de dolari. Identitatea cumpărătorului nu a fost dată publicității, singurul lucru dezvăluit de organizatori fiind naționalitatea: american, persoană privată.
Cea mai mare sumă obținută în cursul serii a fost pentru compoziția Nymphéas (Nuferi), de Claude Monet.
Corespondență de la New York, de la Ilie Fugaru, ilie.fugaru@mediafax.ro