Suma uriașă pentru care s-a vândut o chitară a rockerului George Harrison
This browser does not support the video element.
O licitație dedicată unor obiecte, instrumente și suvenire care au legătură cu industria muzicală a fost organizată pe parcursul a două zile în Statele Unite ale Amercii. În cea de-a doua zi a licitației, sâmbătă, o chitară electrică a lui George Harrison a fost achiziționată de un colecționar privat contra sumei de 500.000 de dolari.
Chitara celebrului muzician britanic, decedat în 2001, avea un preț estimativ cuprins între 400.000 și 600.0000 de dolari. Ea aparținea unui colecționar englez care a împrumutat-o pentru o vreme Muzeului Beatles din orașul Liverpool.
În cadrul aceleiași licitații, un autocar de turneu al cântărețului american Elvis Presley, cu care artistul și muzicienii din trupa sa au susținut un turneu în 1976, a fost vândut cu 268.000 de dolari. Autocarul este înzestrat cu nouă paturi, un televizor, un cuptor cu microunde, aer condiționat și diverse obiecte decorative.
Alte obiecte care au aparținut „regelui rock’n’roll-ului” au fost vândute cu sume exorbitante la aceeași licitație: un disc cu single-ul „Love me tender”, pe care starul a scris o dedicație pentru mama sa, a fost achiziționat cu 125.000 de dolari, iar o uniformă militară a celebrului cântăreț și-a găsit cumpărător contra sumei de 48.000 de dolari.
Pe de altă parte, o vestă neagră de ofițer cu epoleți galbeni, pe care Michael Jackson a purtat-o la ceremonia de includere a grupului Jackson 5 în Rock and Roll Hall of Fame, în 1997, a fost cumpărată cu 83.750 de dolari.