„Sunt o babă comunistă”, din 23 august în cinematografele din toată țara
Regizor Stere Gulea revine pe marile ecrane din 23 august o dată cu lansarea în cinematografe a comediei „Sunt o babă comunistă”, care îi va aduce în rolurile principale pe Luminița Gheorghiu, Marian Râlea și Ana Ularu, informează MediaPro Distribution.
La aproape un sfert de secol de la capodopera cinematografică „Moromeții”, regizorul Stere Gulea reia colaborarea cu directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile și cu actrița Luminița Gheorghiu, cea care interpretează rolul principal din comedia „Sunt o babă comunistă”.
Povestea filmului „Sunt o babă comunistă” este o adaptare după bestseller-ul omonim scris de Dan Lungu. Cartea a înregistrat un real succes atât în țară, cât și în străinătate, fiind tradusă în 10 limbi de circulație internațională. Mai mult decât atât, în 2008, Dan Lungu a fost dublu nominalizat la prestigioasele premii „Jean Monnet” din Franta, devenind astfel primul român care a intrat pe lista scurtă a acestei competiții.
Scenariul semnat de Lucian Dan Teodorovici și Stere Gulea reproduce atmosfera din carte și păstrează nota umoristică a romanului, dar, în același timp, îi conferă filmului unicitate și originalitate.
Regizorul Stere Gulea declară că „deși aparent s-ar putea spune că nu s-a păstrat foarte mult din carte, la o analiză mai atentă, se poate constata că filmul redă cu fidelitate o mare parte a acțiunii din roman”.
Viața liniștită de provincie a soților Emilia și Țucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situație complicată și în același timp amuzantă. Părinții fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, așa că sunt dispuși la orice sacrificiu pentru ca viitoarea familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.
O producție MediaPro Pictures, „Sunt o babă comunistă” va fi lansat de MediaPro Distribution din 23 august, în cinematografele din toată țara.