Prima pagină » Magazin » Sunt sau nu creveții de post? Ce spun preoții

Sunt sau nu creveții de post? Ce spun preoții

Sunt sau nu creveții de post? Ce spun preoții
Cei care țin postul Crăciunului ar trebui să mănânce fructe doar în zilele în care este dezlegare la pește

Cei care țin postul Paștelui ar trebui să mănânce fructe de mare, precum creveții, doar în zilele în care este dezlegare la pește. Recomandarea vine din partea reprezentanților Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. „Suntem tentați să credem că fructele de mare sunt de post deoarece călugării greci le consideră de post. Neavând prea multe surse de hrană aceștia obișnuiesc să mânce fructe de mare în post chiar și atunci când nu este dezlegare la pește”, a declarat pentru gândul părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Cu toate astea, există o parte dintre preoți care spun că fructele de mare sunt de post și pot fi mâncate chiar și în zilele în care nu este dezlegare la pește. „Unii spun că creveții sunt de post pentru că nu au sânge, dar dacă e să ne luăm după proveniența lor, atunci nu îi mai putem considera de post”, a mai spus părintele Ivanov.

Postul Paștelui începe de luni, 23 februarie, și durează șase săptămâni. Postul Paștelui se încheie pe data de 12 aprilie, atunci când se va sărbători Învierea Domnului.