SUPER LUNA – cea mai mare lună plină din 2012, sâmbătă seara, la concurență cu „ploaia”de meteori
Fenomenul numit Super Lună, care se manifestă atunci când satelitul natural al Pământului se află pe orbită la cea mai mică distanță de planeta noastră, va putea fi observat sâmbătă, 5 mai.
Apariția sa pe cer va coincide și cu ploaia de meteori anuală, numită Eta Aquaride, care va avea, sâmbătă, o intensitate maximă.
Luna se va afla, în noaptea de 5 spre 6 mai, la o distanță de aproape 357.000 de kilometri față de Pământ. În acest caz, satelitul natural al planetei noastre va părea cu 14% mai mare și cu 30% mai strălucitor decât în alte perioade ale anului, conform datelor făcute publice de NASA.
La ora 6:30, duminică dimineață, distanța dintre Pământ și satelitul său va fi cea mai mică de pe tot parcursul anului 2012.
” Nu se schimbă nimic. Discul aparent al lunii o să fie puțin mai mare, dar diferența este de o sutime, maxim o zecime. Ochiul normal nu își dă seama”, a declarat pentru gândul despre Super Lună Adrian Șonka, reprezentantul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală.
Super Luna pe data de 19 martie 2011, la Washington. (FOTO: Business Insider)
„Înainte să vorbim că este o distanță mai mică sau mai mare trebuie să ne întrebăm de câte ori se apropie Luna de Pământ”, spune Șonka, el subliniind că acest lucru are loc de 12 ori pe an. Șonka susține că oamenii nu vor putea observa cu ochiul liber diferențele și că ele ar putea fi văzute, eventual, în cazul în care ar fi realizată o serie de fotografii.
Super Luna pe cerul Canadei, 19 martie 2011. (FOTO: Business Insider)
Distanța Lunii față de Pământ variază în fiecare lună între 357.000 și 406.000 de kilometri din cauza orbitei eliptice din jurul Terrei. Luna la perigeu este cu 12% mai mare și mai luminoasă decât luna plină ce apare pe cer în altă perioadă a anului.
Super Luna deasupra Panteonului din Atena, Grecia. (FOTO: Business Insider)
Ultima oară, fenomenul a putut fi observat pe data de 19 martie a anului trecut.
Românii nu vor putea observa nici Eta Aquaridele
Reprezentantul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” nu are vești bune pentru români nici atunci când vine vorba despre ploaia de meteori Eta Aquaride. „Termenul de ploaie de meteori se folosește atunci când sunt foarte mulți pe oră”, ne-a explicat Șonka. El a mai adăugat că un alt fenomen astronomic, Leonidele, produc astfel de ploi de meteori, în momentul în care ele se manifestă pe cer apărând mii de astfel de obiecte cerești pe oră.
Meteor în timpul fenomenului Eta Aquaride. Imagine surprinsă în nordul statului american Georgia pe data de 29 aprilie 2012. (FOTO: NASA)
Există o serie de factori care vor face ca meteorii să nu fie vizibili în această noapte. Printre aceștia se numără Luna, care fiind plină, ne va împiedica să îi vedem, dar și locul unde ne aflăm, cel mai potrivit fiind acela în care meteorii ar trece chiar pe deasupra noastră, după cum a ținut să menționeaze reprezentantul Observatorului Astronomic din Capitală.
Fenomenul care se manifestă anual, el fiind activ în perioada 19 aprilie – 28 mai și atingând intensitatea maximă pe data de 5 – 6 mai. „Numai în 5 -6 mai s-ar vedea 10 pe oră, în rest vezi un meteor pe oră”, ne-a explicat Șonka menționând că, cel mai probabil, românii nu vor reuși să se bucure de acest fenomen astronomic.
Eta Aquaridele sunt rămășițe ale cometei Halley, care este vizibilă de pe Pământ la fiecare 76 de ani. Ultima oară când ea a putut fi observată a fost în anul 1986. Ea nu își va mai face apariția pe cer până la mijlocul anului 2061, conform informațiilor publicate de NASA. Acest fenomen a fost denumit astfel pentru că meteorii par că ar proveni din constelația Vărsătorului.
http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1