Supraviețuitorii deportărilor din Transnistria vor primi pensii din Germania
Romii care au fost deportați în lagărele din Transnistria și care mai sunt încă în viață vor primi pensii din Germania. Anunțul a fost făcut de regele autoproclamat al romilor Dorin Cioabă, care a spus că autoritățile din Germania îi vor despăgubi în cele din urmă pe supaviețutorii Holocaustului, notează site-ul Sibiu 100%. Aceștia vor primi lunar o pensie de 180-250 de euro. Legea a fost adoptată în urmă cu opt ani însă romii nu au beneficiat de aceasta, dar vor putea primi retroactiv pensia de la momentul adoptării legii.
Cioabă susține că s-au făcut nenumărate demersuri pentru a determina autoritățile din Germania să despăgubească supraviețuitorii Holocaustului. „Au fost mai multe tentative ale romilor de a determina Guvernul Germaniei să recunoască Holocaustul Romilor și să repare măcar moral ce s-a întâmplat cu romii în cel de-al doilea război mondial atunci când ei au fost duși forțat în Transnistria și li s-au luat căruțele, li s-au luat caii, corturile, aurul care-l aveau, practic au fost duși acolo și condamnați la moarte. Guvernul Germaniei a așteptat foarte mult timp să ia o decizie. Eu cred că așteptarea aceasta a fost una planificată, în sensul de a aștepta să treacă o perioadă mare de timp încât să nu mai existe foarte mulți supraviețuitori și abia atunci a fost adoptată această lege care să recunoască că romii care au fost deportați în lagărele din Germania au muncit acolo și să primească o pensie. Această pensie este situată între 180 și 250 de euro pe lună.” a declarat regele internațional al romilor.
Pentru a primi banii, romii vor trebui să completeze un formular special și să facă dovada că au fost deportați în Transnistria. În plus, aceștia vor putea primi retroactiv bani și pe ultimii 8 ani, de la momentul adoptării acestei legi în Germania. „Toți cei care au fost deportați în lagărele din Transnistria și sunt în viață să ia legătura cu asociația IRU, cu Casa Regală pentru a intra în posesia formularelor emise de Ministerul Muncii din Germania, să completeze aceste formulare iar noi le vom trimite în Germania la o casă de avoicatură care ne va ajuta pe tot parcursul procedurii și până la plata pensiei.” a precizat Dorin Cioabă.
Regele romilor spune că numărul supraviețuitorilor Holocaustului este unul foarte mic, doar aproximativ 100 de oameni mai sunt în întraga țară.