SURPRIZA dintr-un preparat McDonald’s: „Am simțit o mică umflătură și am desfăcut ambalajul”
Un client McDonald’s a avut neplăcută surpriza de a găsi într-un preparatul al lanțului de fast food un gândac de bucătărie, scrie Daily Mail.
Deși dezgustat peste măsură, acesta a avut stomacul suficient de tare încât să pozeze preparatul și să încarce fotografia pe o rețea de socializare. În imagine se poate observa un gândac de bucătărie (Blattaria) cu trupul strivit.
Clientul ghinionist a simțit o mică „umflătură” prin hârtia roșie care învelea chifla, dar nu și-a dat seama de prezența insectei decât atunci când a scos ambalajul. Mai mult decât atât, se pare că atunci când bărbatul s-a dus să ceară socoteală managerului de la restaurantul McDonald’s, aceasta nu a părut deloc afectată sau surprinsă.
„Când m-am dus să îi arăt ce am găsit în mâncare, mi-a însemnat bonul de marcat pentru a beneficia de același meniu gratis data viitoare. Nu era deloc îngrijorată”, a scris bărbatul pe rețeaua de socializare.
Acesta a povestit că s-a dus la McDonald’s în jurul orei 5.45 dimineață și și-a cumpărat ceva de mâncare. După ce a gustat de câteva ori cu poftă din chifla de cartofi a scos-o din ambalaj și a văzut ceva de culoare închisă pe preparat.
„Credeam că este o frunză de salată, până când am aprins lumina ca să văd mai bine despre ce este vorba. Pot să jur, aproape am aruncat-o când am văzut ce era acolo”, scrie bărbatul consternat.
Acesta crede că insecta a ajuns pe aliment în timpul transportului, după care a înghețat în timpul procesului de congelare. Cei care ar fi băgat semipreparatul congelat în uleiul încins nu ar fi observat insecta lipită de chiflă, la fel nici angajatul care l-a ambalat.
Aceasta nu este pentru prima oară când un client pretinde că a găsit insecte în preparatele de la fast food. În 2010 un client din Canada a descoperit 50 de furnici în burrito-ul pe care și-l cumpărase pentru micul dejun.