Surpriza pe care au avut-o călătorii din metroul din Berlin. VIDEO
Pasagerii metroului din Berlin au fost uimiți, recent, să se vadă colegi de vagon cu un ponei, scrie Daily Mail.
Întâmplarea a fost filmată și postată pe YouTube joi și a adunat deja peste 250.000 de vizualizări.
Poneiul, „animalul de companie” al unei tinere de aproximativ 20 de ani, a fost foarte liniștit pe toată durata călătoriei, dar a atras imediat atenția tuturor celor din jur, care nu au ezitat să îl fotografieze.
„Asta trebuia să fie o călătorie normală către casă. După o oprire în stație, o fată – cu un aspect destul de normal – a urcat cu un ponei. Da, cu un ponei!”, a declarat Jarkko Riihimaki, unul dintre pasagerii aflați în vagon. „Nu știu ce să zic despre asta”, a continuat el.
Dacă momentul a fost considerat amuzant de călători, reprezentanții companiei de metrou nu s-au arătat la fel de încântați.
„Unii poate că au zâmbit, însă conform regulilor de transport, acest lucru nu este permis”, a declarat purtătorul de cuvânt.
„Un cal poate fi periculos. Dacă scapă? Metroul nu este un loc pentru astfel de animale. Deja am informat poliția”, a continuat acesta.
De asemenea, bărbatul a precizat că poneiul ar putea aparține unei trupe de circ, fiind folosit pentru a cere bani călătorilor.