Sute de plângeri la CNA, după comentariul homofob al lui Cheloo
CNA a primit peste 500 de plângeri în doar 48 de ore, ca urmare a comentariilor homofobe ale juratului Cheloo, din cadrul emisiunii „X Factor”, difuzată duminică de Antena 1.
În timpul emisiunii, după ce un concurent a cântat și dansat pe scenă, Cheloo a afirmat: „Ai cântat, eu disprețuiesc tot ceea ce ești, ce reprezinți și țara asta te va trimite acasă, cu siguranță”, a spus Cheloo, cu referire la faptul că participantul la concurs este homosexual.
Curând, pe adresa CNA au început să curgă plângerile la adresa lui Cheloo și a Antenei 1, acestea ajungând la 500 în nici două zile de la difuzarea emisiunii, scrie paginademedia.ro.
„Felul în care Cheloo se adresează participantului este jignitor, defăimător și umilitor la adresa lui, a sexualității lui, a modului în care el își exprimă sexualitatea (prin îmbrăcăminte). Prin comportamentul lui, Cheloo instigă la violență verbală asupra comunității gay”, se arată într-una dintre plângeri.
„Difuzarea acestor declarații homofobe contravine art. 40 din legea audiovizualului, are interzice difuzarea de programe care conțin orice formă de incitare la ură, pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală”, se arată în altă plângere.
„Sunt declarații homofobe, discriminatoare”, se mai arată într-o plângere.