Purtătorul de cuvânt al procuraturii nu a oferit alte informații, dar a precizat că acest caz a fost inițial prezentat Poliției din Santa Monica, California. Reprezentanții lui Stallone nu au oferit nicio declarație până la momentul difuzării acestei știri.
În decembrie 2017, Martin Singer, avocatul lui Sylvester Stallone, declara că acesta a fost acuzat de o femeie că ar fi violat-o, la începutul anilor 1990. Actorul a respins acuzația, dar Poliția americană a deschis o anchetă, deși acest tip de faptă este prescris după 10 ani în statul California, unde ar fi avut loc abuzul. Poliția era obligată însă să investigheze mai întâi dacă acuzațiile femeii sunt adevărate. Femeia, care a depus plângerea la Poliția din Santa Monica în noiembrie 2017, susține că a fost violată de Stallone în 1990, în biroul acestuia.
Musculosul star hollywoodian, în vârstă de 71 de ani, nominalizat de trei ori la premiile Oscar, a devenit celebru la sfârșitul anilor ’70 cu rolul pugilistului Rocky Balboa, în franciza „Rocky” și și-a construit apoi o carieră de succes cu partituri în filme de acțiune, precum John Rambo, un veteran al războiului din Vietnam, în franciza „Rambo” sau un mercenar îndrăzneț, în filmele din franciza „Eroi de sacrificiu/ The Expendables”. În anii ’80, „Sly”, așa cum este numit în presă, a fost unul dintre cei mai bine plătiți actori de la Hollywood.
În ultimele opt luni, de la izbucnirea scandalului Harvey Weinstein, Hollywood-ul a fost zguduit de acuzații de agresiune sexuală aduse unui mare număr de actori, regizori și producători. Printre vedetele acuzate de abuz sexual se numără actorul Kevin Spacey, regizorul Bryan Singer, actorul Dustin Hoffman, producătorul muzical Russell Simmons, actorul de comedie Louis CK și actorul Geoffrey Rush.
Peste o sută de femei, printre care actrițe precum Rose McGowan și Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariției, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein, în vârstă de 66 de ani, a negat acuzațiile, dar este subiectul mai multor anchete ale polițiilor din New York, Los Angeles și Londra. La sfârșitul lunii mai, Weinstein a fost pentru prima dată inculpat, pentru viol și alte delicte cu caracter sexual, victimele fiind două femei. Producătorul de film american a pledat nevinovat.
De asemenea, actorul american Bill Cosby a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a unei femei, pe care o drogase, în 2004.