Sylvie Vartan concertează pentru prima dată în România
Celebra cântăreață de muzică pop Sylvie Vartan va concerta pentru prima dată în România, pe 27 aprilie, la Sala Palatului din București, informează organizatorii, Project Events.
Despre Sylvie, diafana blondă care scandaliza lumea cu ritmurile ei, s-au scris peste 25 de cărți, s-au lansat pe CD-uri colecții complete ale melodiilor sale, iar, la Paris, Palatul Galliera găzduiește o expoziție a celor mai frumoase costume pe care le-a purtat.
Sylvie Vartan, născută pe 15 august 1944, în Bulgaria, este o celebră cântăreață de muzică pop, rock și yé-yé. După ce Bulgaria a fost invadată de sovietici, în septembrie 1944, casa familiei ei a fost confiscată, aceasta fiind nevoită să se mute în Sofia. Un an mai târziu, un prieten de familie a început producția unui film despre războiul dintre Turcia și Bulgaria. Acesta i-a dat lui Sylvie un rol de școlăriță în film, făcând-o să-și dorească să lucreze în industria de divertisment.
Tatăl ei, de origine armeană, a fost numit atașat al ambasadorului Bulgariei în Franța, iar mama sa, de origine ungară, și-a urmat soțul în Franța, în decembrie 1952. În primii ani la Paris, familia a locuit în camera unui hotel. Sylvie și fratele său, Eddie, nu vorbeau franceza, acesta fiind un moment dificil pentru ei. Părinții au intuit talentul fiicei lor și au trimis-o să urmeze cursurile de artă dramatică, cântec și dansuri „Twisting Schoolgirl”. În garsoniera din cartierul parizian Les Halles, unde a locuit împreună cu părinții săi, Sylvie a început să cânte și să se pregătească pentru succesul care a venit pe când avea doar 16 ani.
A fost numită „la collégienne du twist” („liceeana twistului”, n.r) și „regina yé-yé”, iar, la vârsta de 17 ani, piesele sale erau difuzate la radio și fredonate frenetic de tinerii vremii.
Era disco a artistei a culminat cu show-ul TV „Dancing star” din 1977. Sylvie a vândut milioane de discuri, fiind cea mai prolifică artistă a casei de discuri RCA Label, după Elvis Presley.
În 1990, artista a concertat la Palatul Culturii din Sofia, deschizând și încheind show-ul cu piese în limba bulgară, aceasta fiind prima vizită în acest oraș după emigrarea din 1952.
În 2001, fratele cântăreței a murit, motiv pentru care artista a iesit din atenția publicului, luând o pauză.
În toamna lui 2004, Sylvie a început să înregistreze din nou și să concerteze în țările francofone și în Japonia. În 2009 a început un turneu ce a trecut prin Japonia, Canada, SUA, Elveția, Turcia, Franța, Italia, Spania, Olanda și Belgia. Din 2009 și până în prezent, Sylvie a lansat trei noi albume: „Toutes peines confondues” (2009), „Soleil bleu” (2011) și „Sylvie in Nashville” (2013).
Sylvie este cel mai activ și mai de succes artist din generația yé-yé. Cele mai cunoscute piese ale sale sunt: „Let’s twist again”, „La plus Belle Pour Aller Danse”, „Ne m’oublie pas”, „Irresistibilmente”, „Twiste et chante”, „J’ai un probleme”, „L’amour au Diapason”, „Parle moi de ta vie”, „Petit Rainbow”, „Bye Bye leroy Brown”, „Disco Queen”, „Nicolas”, „Caro Mozart”.
Cântăreață celebră a anilor ’60, Sylvie a apărut pe scenă alături de formația The Beatles și de fostul ei soț, Johnny Hallyday. Mamă a tânărului actor David Hallyday, Sylvie este în prezent căsătorită cu actorul Tony Scotti. Sylvie și Tony au adoptat o fetiță din Bulgaria, pe nume Darina. Artista a cochetat și cu cinematografia, jucând în 11 filme.
„Liceana twistului” de altădată, Sylvie Vartan și-a câștigat renumele internațional și dragostea lumii în „epoca de aur” a muzicii, anii ’60. Dupa 40 de milioane de albume vândute, 1.300 de piese în 10 limbi diferite, 2.000 de coperți de revistă și sute de spectacole în toată lumea, Sylvie pare să fi rămas aceeași divă care stabilea în anii ’65 standardele internaționale de frumusețe.
Biletele pentru concertul de la Sala Palatului sunt disponibile de vineri, de la ora 14.00. Acestea pot fi achiziționate de la magazinul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center (parter), librăriile Adevărul și Eminescu, magazinele Flanco, Muzica și Diverta, Sala Palatului, Palatul Național al Copiilor și magazinul BiletFan, dar și online, de pe Biletoo.ro, Blt.ro, Bilet.ro, Bilete.ro, Eventim.ro și Myticket.ro. Prețurile biletelor sunt următoarele: 300 de lei (categoria VIP), 250 de lei (categoria 1), 200 de lei (categoria 2), 150 de lei (categoria 3), 100 de lei (categoria 4) și 50 de lei (categoria 5).