Tamara Buciuceanu Botez, internată de urgență

Tamara Buciuceanu Botez, internată de urgență
Publicat: 03/10/2019, 14:13

„E internată de ieri, este în terapie intensivă, dar e conștientă, e cooperantă, nu e intubata sau ventilată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță, pentru MEDIAFAX.

„Aceasta internare a survenit pe fondul decompensării unei boli cardiace mai vechi. Niște probleme cardiace mai vechi acutizate”, a mai spus acesta, care a adăugat că actrița va mai rămâne internată cu siguranța câteva zile.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei românești”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chirița din „Chirița în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de prețuire a impresionantei activități artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților, proiect inițiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Tragedie în fotbal. A murit fostul selecționer al Naționalei României. Nu te vom uita!
Scandal pe locurile de parcare în București. Primăria anunță o restricție, șoferii se revoltă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?