Tânăra din România care își vinde creațiile unor vedete precum Beyonce, Madonna sau Lady Gaga
„Este un real pas înainte pentru noi ca deschidere și vizibilitate pe plan internațional, Galeriile Lafayette fiind unul dintre cele mai cunoscute nume din domeniu. Încă de când eram studentă am admirat inițiativele și expozițiile Galeriilor, iar acum, să fim printre cele mai inovative brand-uri prezentate consumatorului, mi se pare o onoare și o confirmare a valorii brand-ului.”, spune Andreea Bădală, designer-ul și fondatorul Murmur, conform Business Magazin.
Murmur a fost lansat în anul 2011 ca un concept unic de prêt-à -porter cu influențe retro. Produsele brandului românesc se regăsesc în magazine din mai multe orașe ale lumii, precum New York, Los Angeles, Tokyo, Geneva, München, Amsterdam, Moscova sau Dubai.
Potrivit informațiilor trimise de reprezentanții brandului, vedete precum Katy Perry, Madonna, Kylie Jenner, Beyonce, Lady Gaga și Fergie au ales să poarte piese Murmur pentru proiecte renumite sau în cadrul aparițiilor publice. Încă de la început, brand-ul s-a bucurat de atenția presei internaționale, piesele Murmur apărând în publicații ca Vogue UK, India, Olanda și Spania, Elle UK, Paper și Brides Magazine.