Țara care și-a plătit oamenii să consume energie electrică
Potrivit Descoperă, în momentul în care a fost adăugată cantitatea de energie rezultată din surse convenționale, s-a constatat că producția de electricitate depășise cererea la nivel național.
Acest surplus indică faptul că, pentru scurt timp, prețurile la energie au fost de fapt negative. Prin urmare, consumatorii au fost efectiv plătiți pentru a consuma energie electrică.
O situație similară a avut loc anul trecut în Danemarca, când într-o zi cu vânturi foarte puternice, sistemul de turbine eoliene a reușit să producă cu 40% mai multă energie electrică peste necesarul de electricitate al țării. Surplusul obținut atunci a fost vândut în Germania, Norvegia și Suedia.
Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite, Germania intenționează să devină una dintre principalele țări producătoare de energie din surse regenerabile. În acest sens, s-a angajat să folosească numai energie obținută din astfel de surse până în anul 2050.
Într-o declarație făcută recent de specialiștii Agenției Internaționale pentru Energie, este menționat faptul că peste 25% dintre statele lumii vor fi alimentate cu energie regenerabilă până în 2020. Experții susțin că dacă acest lucru va fi posibil, Convenția ONU de la Paris privind schimbările climatice își va putea dovedi eficiența.
Mai multe țări din lume, printre care și Germania, au făcut pași importanți în renunțarea la sursele de energie convenționale. În acest sens, Suedia a inițiat o serie de măsuri legislative și de infrastructură, cu scopul de a deveni primul stat din lume care nu va mai folosi combustibil fosil. Marocul va avea în curând o instalație de energie solară, funcțională 24 de ore din 24, care va fi în măsură să furnizeze în mod constant energie electrică pentru întreaga regiune. S.U.A., Canada, și China au fost de acord să coopereze pentru a pune capăt dependenței de combustibili fosili.
Cele mai multe dintre statele care și-au propus să își mărească capacitatea de generare a energiei din surse regenerabile, încep să renunțe treptat la folosirea centralelor nucleare. Astfel de inițiative nu numai că vor ajuta respectivele țări să își dezvolte într-un mod mult mai eficient sistemul de generare a electricității din surse ecologice, ci le vor ușura efortul de a diminua impactul efectelor încălzirii globale provocate de om.
Sursa: Descopera