Prima pagină » Magazin » Țara în care peste 100 de oameni devin zilnic milionari în dolari

Țara în care peste 100 de oameni devin zilnic milionari în dolari

Țara în care peste 100 de oameni devin zilnic milionari în dolari
În China zilnic peste 100 de persoane devin milionare în Euro. Asta este concluzia prezentată de un raport al Institutului de Cercetare Hurun

Anul trecut în China au apărut 40.000 de milionari în dolari, numărul total al acestora ridicându-se la 1,09 milioane de persoane milionare, notează CNBC.

Sursa citată scrie că, deși la prima vedere acest lucru poate părea surprinzător, numărul persoanelor care devin milionare este tot mai mic în China. Boom-ul din acest punct de vedere a fost înregistrat în anul 2012, atunci când China număra 1,05 milioane de milionari. De atunci și până în prezent numărul bogaților a crescut foarte puțin.

Asta arată datele unui raport realizat de Institutul de Cercetare Hurun, care au luat în calcul doar persoanele care dețin 10 milioane de yuan, echivalentul a 1,6 milioane de dolari.

Potrivit raportului, chiar dacă în anul 2013 numărul milionarilor nu a crescut atât de mult față de anul 2012, numărul persoanelor din China care au peste 100 de milioane de yuan, echivalentul a 16 milioane de dolari, a crescut de la 2,500 la 67,000 de persoane într-un singur an.

Rupert Hoogewerf, de la Institutul de Cercetare Hurun, spune că creșterea numărului de milionari în această țară este una solidă. „Chiar dacă creșterea numărului de milionari din ultimul an nu a fost una spectaculoasă, sumele pe care acești oameni le dețin sunt cu adevărat impresionante”, a precizat acesta.

Datele raportului arată că 55% dintre milionarii din China sunt proprietarii unei afaceri private. Un milionar din cinci din China este senior executive la companii de succes, iar 15% dintre milionari sunt investitori imobiliari.

Cei mai mulți milionari se găsesc în Beijing și în Guangdong,192.000, respectiv 180.000 de milionari. Topul orașelor cu cei mai mulți milionari este completat de Shanghai, cu 159.000 de milionari.