Prima pagină » Magazin » Tarantino face un anunț surprinzător: S-ar putea să mă retrag mai devreme. Care este motivul

Tarantino face un anunț surprinzător: S-ar putea să mă retrag mai devreme. Care este motivul

Tarantino face un anunț surprinzător: S-ar putea să mă retrag mai devreme. Care este motivul
Regizorul și scenaristul american Quentin Tarantino, care anunța, în urmă cu șapte ani, că dorește să renunțe la filme după finalizarea celui de-al zecelea lungmetraj din cariera sa, spune că s-ar putea retrage din cinematografie mai curând decât preconiza, potrivit contactmusic.net.

Cel de-al nouălea lungmetraj al lui Quentin Tarantino este „A fost odată… la Hollywood/ Once Upon a Time In Hollywood”, cu Leonardo DiCaprio, Brad Pitt și Margot Robbie, și va fi lansat pe marile ecrane pe 26 iulie. Filmul a avut premiera mondială la ediția de anul acesta a Festivalului de la Cannes, care s-a încheiat pe 25 mai. Aflat în competiție pentru prestigiosul Palme d’Or, filmul a obținut doar premiul Palme Dog, pentru cea mai bună performanță canină, acordat lui Brandy, un pitbull deținut de personajul interpretat de Brad Pitt.

Cineastul în vârstă de 56 de ani a declarat recent într-un interviu pentru publicația GQ că, dacă noul său film va avea succes, „poate nu va mai ajunge la al zecelea lungmetraj”.

Quentin Tarantino dorește să renunțe definitiv la producțiile pentru marele ecran și să se concentreze pe cariera de scriitor și dramaturg.

În ceea ce privește „Once Upon a Time In Hollywood”, Tarantino a spus că acesta este „cel mai personal film al său”, pentru că este inspirat din anii copilăriei lui. Filmul este „o scrisoare de dragoste” pentru ultima perioadă a epocii de aur a Hollywood-ului și un „suvenir” pentru orașul Los Angeles, unde a crescut și și-a alimentat pasiunea pentru cinematografie.

Acțiunea din „Once Upon a Time in Hollywood” îi are în centru pe Rick Dalton, un actor a cărui perioadă de glorie a apus, și pe cascadorul Cliff Booth. Cele două personaje, interpretate de Leonardo DiCaprio și Brad Pitt, locuiesc în apropiere de actrița Sharon Tate (interpretată de Margot Robbie), care a fost ucisă de membrii sectei conduse de Charles Manson în 1969.

Proiecția filmului la Festivalul de la Cannes a avut loc la 25 de ani de la premiera mondială a peliculei „Pulp Fiction”, tot la evenimentul francez și care i-a adus lui Tarantino premiul Palme d’Or.

În afară de prestigiosul trofeu de pe Croazetă, Tarantino a fost recompensat cu două premii Oscar, pentru scenariile filmelor „Pulp Fiction” și „Django Unchained”. Quentin Tarantino a fost pe rând regizor, scenarist, producător și chiar actor în filmele sale. Deși este acuzat de critici că trivializează violența, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar „Profesioniștii crimei/ Reservoir Dogs”, „Pulp Fiction”, „Jackie Brown”, cele două filme din seria „Kill Bill”, „Mașina morții/ Death Proof”, „Ticăloși fără glorie/ Inglorious Basterds”, „Django dezlănțuit/ Django Unchained” și „Cei opt odioși/ The Hateful Eight” au devenit filme de referință ale cinematografiei mondiale.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro