TEHNOLOGIA la ea acasă. CES 2019: Casa VIITORULUI, mașina care PĂȘEȘTE și robotul BRUTAR
Compania Samsung a prezentat televizorul care se potrivește în orice loc. Poate fi cât peretele, dar este numai bun și pentru spațiile mici. Mai mult decât atât, acesta poate avea chiar și un ecran cu formă neregulată. Televizorul este realizat din micro-module LED, individuale, între care practic nu există o limită sesizabilă cu ochiul liber.
Coreeni de la LG, în schimb, au prezentat „casa viitorului” – inteligentă și conectată prin așa-numitul internet al lucrurilor.
Nici Hyunday nu s-a lăsat mai prejos. Compania a prezentat conceptul de mașină Elevate, care poate „păși” la propriu pe teren accidentat. Mașina poate trece peste un zid înalt de 1,5 metri și a fost dezvoltată pentru a fi folosită în cazul unor dezastre naturale. Vehicolul are acces pe oricare din cele patru fețe, iar salvatorii nu vor mai fi nevoiți să meargă în ajutorul victimelor ocolind dărmături sau rămășițe. Hyunday crede că acesta este viitorul mobilității vehiculelor.
Telecomanda nu mai este la modă, televizoarele putând fi controlate prin intermediul asistenților Google sau Alexa de la Amazon.
Printre alte gadgeturi tehnologice, la CES a mai fost prezentat Breadbot, un robot care frământă, formează, coace și vinde pâine, dar și pompe de sân mobile, care pot fi purtate sub haine, sau un dispozitiv care „recunoaște” animalele de casă (folosind inteligența artificială) și le eliberează hrana potrivită.
Companiile din cosmetică, o industrie care va crește de la 532 miliarde dolari în 2017 la 863 de miliarde de dolari în 2023 mizează pe asistenți electronici care evaluează gradul de îmbătrânire al pielii, urmăresc pH-ul sau crează măști personalizate, după ce au analizat, prin intermediul telefonului mobil, fața clientului.
Și prima mașină de făcut bere acasă a făcut furori la CES. Cu ajutorul acestei noi invenții vă puteți bucura de propria bere, rece și gustoasă, iar totul printr-o simplă apăsare de buton.
Foto: Hepta