Prima pagină » Magazin » Telefonul cu hologramă ar putea fi lansat în următorii cinci ani

Telefonul cu hologramă ar putea fi lansat în următorii cinci ani

Telefonul cu hologramă ar putea fi lansat în următorii cinci ani
Conversațiile telefonice cu prietenii și membrii familiei ar putea căpăta o altă dimensiune în următorii cinci ani, când se așteaptă lansarea pe piață a telefonului cu hologramă, informează dailymail.co.uk.

Conversațiile telefonice cu prietenii și membrii familiei ar putea căpăta o altă dimensiune în următorii cinci ani, când se așteaptă lansarea pe piață a telefonului cu hologramă, informează dailymail.co.uk.

Apariția prințesei Leia sub forma unei holograme în seria de filme de succes „Războiul Stelelor/ Star Wars”, în 1977, a fost privită ca fiind de domeniul științifico-fantastic, dar, patru decenii mai târziu, telefonul cu hologramă ar putea deveni un dispozitiv obișnuit pe care orice persoană ar putea să-l aibă. Acest dispozitiv va permite utilizatorilor să vadă o imagine 3D a persoanei cu care vorbesc.

Tehnologia este inițiativa companiei poloneze Leia Display Systems, denumită după eroina din filmele „Războiul Stelelor/ Star Wars”.

Un model de lucru al telefonului cu hologramă 3D ar putea fi gata până anul viitor, dat fiind faptul că s-au realizat cu succes aparate interactive cu holograme 3D.

Pentru a putea suna în 3D, o persoană va sta în fața unei camere special adaptate pentru un asemenea tip de apel, care va avea două lentile și un microfon. Cele două imagini pe care lentilele le creează sunt combinate pentru a crea o versiune 3D și apoi sunt transmise prin internet persoanei apelate.

Un aparat-hologramă va primi imaginea și o va reprezenta cu ajutorul unui proiector cu laser pe un „ecran” de vapori de apă, care îi va oferi imaginii a treia dimensiune.

Holograma va vorbi, se va mișca și va asculta în timp real.

Compania crede că invenția ar putea fi lansată pe piață în aproximativ cinci ani.

„Hologramele noastre vor duce apelul video la un alt nivel”, a declarat Marcin Panek, director executiv la compania Leia Display Systems. „Va fi ca și cum persoane iubite, prieteni și familia stau în fața ta în timp ce vorbești cu ei din celălalt capăt al lumii. În acest moment, hologramele noastre sunt create folosind aparate care sunt mai înalte de 1,80 metri, dar proiectăm versiuni mai mici care pot fi puse pe o masă de cafea în sufragerie”, a completat Marcin Panek.

Panek a precizat că primele sisteme vor costa mii de lire sterline, dar, ca în orice progres tehnologic, prețul va scădea odată ce acestea vor deveni dispozitive comune.

De asemenea, Marcin Panek a menționat că, în următorii zece ani, oamenii vor putea viziona meciurile de fotbal cu ajutorul hologramelor.

Autor