Televiziunea Sport 1 își va înceta emisia

Publicat: 03 09. 2014, 17:58
Actualizat: 07 04. 2019, 00:09

„Sport 1 România va înceta emisia în data de 5 noiembrie 2014, astfel nici noul sezon din NFL (National Football League, n.r.) nu va fi difuzat. Mulțumim celor care, în acești opt ani, au fost alături de noi și sperăm ca alte televiziuni, mai puternice financiar, să acorde măcar același interes față de NFL sau NHL (National Hockey League, n.r.) pe care l-am avut noi”, se spune într-un anunț postat pe pagina de Facebook a televiziunii.

Televiziunea Sport 1 s-a lansat în Ungaria în anul 2000, iar, începând cu 2006, și-a continuat extinderea în Europa, inclusiv în România. Transmisia televiziunii s-a realizat de la Budapesta, unde se află centrul operațiunilor pentru Europa Centrală.

În România, Sport 1 este difuzată pe aceeași frecvență cu televiziunea pentru copii Megamax. Astfel, Sport 1 emite seara, iar Megamax în prima parte a zilei.

Ca urmare a închiderii Sport 1, televiziunea Megamax va putea fi urmărită 24 de ore din 24, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din piața media.

Conform surselor citate, Sport 1 este difuzată în prezent pe aceeași frecvență cu Megamax în grilele companiilor RCS&RDS, UPC și ale unor operatori de cablu mai mici.

Sport 1 va emite în continuare în Ungaria.

De la lansarea sa pe piața de televiziune din România, Sport 1 a fost distribuită de Chello Central Europe, care s-a transformat recent în AMC Networks International, ca urmare a tranzacției în valoare de 750 de milioane de euro care a fost încheiată în prima parte a acestui an între cele două companii.

Portofoliul de televiziuni din România al AMC Networks International include: Minimax, Megamax, Film Café, Sport1, SportM, TV Paprika, Fine Living, CBS Reality, JimJam, Extreme Sports Channel, Outdoor Channel, Food Network, MGM Channel și Shorts TV. Aceste televiziuni sunt reprezentate în România de societatea Tematic Cable SRL (distribuție) și de Indoor Media Group (promovare), în condițiile în care biroul din București al Chello a fost închis pe 30 septembrie 2013.