Televiziunea Travel Channel HD a fost lansată pe RCS&RDS

Publicat: 02 04. 2014, 11:26
Actualizat: 29 07. 2014, 18:45

Până la ora difuzării acestei știri, RCS&RDS nu a comunicat public introducerea televiziunii Travel Channel HD în grilă.

Însă, potrivit mai multor comentarii publicate de telespectatori pe rețeaua de Facebook a RCS&RDS, Travel Channel HD a început să intre în grila digitală a RCS&RDS, la nivel național, pe 28 martie.

Încheierea unui înțelegeri între Scripps Network International, compania care deține televiziunea Travel Channel HD, și RCS&RDS a fost anunțată la nivel internațional încă de la sfârșitul lunii februarie, după cum relata la momentul respectiv presa internațională.

Pe de altă parte, RCS&RDS retransmite în grila sa digitală și varianta Standard Definition (SD) a Travel Channel, televiziune care a promovat în ultima vreme România prin programe precum „Wild Carpathia” și „Jonathan Phang Gourmet Trains”.

Versiunea SD a Travel Channel este difuzată pe rețelele RCS&RDS începând din anul 2005, potrivit broadbandtvnews.com.

Travel Channel a fost lansat în 1994 și este disponibil în 21 de variante lingvistice, în peste 130 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și zona Asia-Pacific. Travel Channel International face parte din Scripps Networks International, divizia de dezvoltare globală a Scripps Networks Interactive, Inc.

Televiziunea Travel Channel HD a fost lansată la nivel european în anul 2010.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piața serviciilor de televiziune prin cablu și satelit din România.

În ultimii ani, RCS&RDS și-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deține televiziunea de știri Digi 24 HD (cu stațiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar și televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life și Digi World (cu variantele „secundare” Animal World Channel, Life Channel și World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acționar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel și UTV.