Prima pagină » Magazin » Tendințe 2016: Bărbații cu barbă nu mai sunt la modă. Care este „must have-ul” pentru femei

Tendințe 2016: Bărbații cu barbă nu mai sunt la modă. Care este „must have-ul” pentru femei

Îți dorești un look nou? Visezi la o schimbare? Hairstylistul Cristi Pascu spune pentru Gândul care sunt tendințele în materie de coafuri în 2016 și ce accesoriu de la bărbați dispare.

Tendințele se schimbă radical în acest an. „Am trecut într-un an ce le propune femeilor să fie unice. Drept urmare, totul se bazează pe accesorii, pe împletituri școlărești, bentițe, coronițe, flori sau adaosuri de păr. Când mă refer la bentițe nu vorbesc despre bentița de școală, rigidă, ci de cea realizată dintr-o bucată de material sau o bucată de tul, care poate fi înnodată cu meșele. Femeile vor încerca în 2016 să fie cât mai copilăroase”, spune hairstylistul Cristi Pascu pentru Gândul.

Un alt îndemn al stiliștilor este ca femeile să se joace cu bretonul sau cu meșele false. Dacă până acum câțiva ani multe persoane aveau o reticență în a folosi părul fals, iată că acesta a devenit un accesoriu imperios necesar, întocmai ca rochia neagră, pe care orice femeie trebuie să o aibă în garderobă.

„În materie de coafuri se poartă cocurile răsucite, nodul făcut în spate sau eșarfele înnodate. Doamnelor care vor să iasă în evidență în acest an le adresez un îndemn: individualizați-vă”, mai spune Cristi Pascu.

Femeile cu fața rotundă pot opta pentru tunsoarea bob

Hairstylistul crede că femeile cu fața rotundă nu au foarte multe variante în materie de coafuri: „Ne interesează să mascăm acea rotunjime, fie prin mult volum în partea superioară a capului (fața pare astfel mult mai lungă), fie printr-o tunsoare asimetrică, astfel că una dintre părți va tăia vizual obrazul rotunjit și se evita astfel orice simetrie.

Unei fețe ovale îi putem face orice. Femeile cu față ovală sunt cele mai avantajate, își pot face bretoane lungi sau scurte și pot adopta o serie largă de coafuri.

Probleme există și în cazul femeilor cu față pătrată, cărora le recomand ca în anul 2016 să opteze pentru o tunsoare scurtă. Femeile cu fața rotundă sau pătrată vor fi avantajate de tunsoarea bob”.

Culoarea vedetă a anului rămâne blondul, însă nu orice fel de blond ci nuanțele de gri, începând de la gri închis-petrol spre blond-alb.

Stilul David Beckham, tot la modă

În 2016, barba pierde teren. „Nu mai este un „must have” să ai barbă. Aceasta este un accesoriu ce trebuie întreținut, iar bărbații sunt destul de neglijenți și incomozi cu ideea de a sta tot timpul să o aranjeze. Va supraviețui acea barbă de două-trei zile, care dă un aspect de tânăr și neliniștit unui bărbat”, spune hairstylistul Cristi Pascu pentru Gândul.

La bărbați, regulile în materie de tunsori rămân la fel de stricte. „Undercut-ul este tunsoarea vedetă a acestui an, adică combinarea tunsorii scurte pe o zonă cu părul lăsat mai lung într-o altă zonă a capului. Justin Bieber și David Beckham sunt doar două exemple de vedete masculine care au adoptat această tunsoare Undercut”, spune Pascu pentru Gândul.

Simona Tudorache

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum