Noul număr The ONE prezintă în detaliu tendințele de fashion și beauty ale sezonului toamnă-iarnă 2013/2014. Dacă în modă coordonatele stilistice oscilează între eleganță edgy, senzualitate agresivă sau tradiționalism capricios, pe partea de machiaj și coafură propunerile merg spre priviri intense, sprâncene puternic conturate sau clasic atemporal. În plus, ne vom lăsa pradă stilului grunge și revenirii lui spectaculoase, garantând apariții urbane de impact.
Coperta revistei o aduce în prim-plan pe Viviana Poukara, protagonista unui pictorial dominat de elemente punk și piese vestimentare hip, semnate de designeri români.
În paginile de shopping, am inclus cele mai inspirate achiziții vestimentare ale toamnei, de la piese rafinate, de-un alb strălucitor, la creații în stil decorativ sau inspirate din anii ’50.
În pictorialul Rebel romance, veți regăsi un joc neconvențional bazat pe texturi opulente, detalii ultra-feminine și siluetele dramatice ale sezonului.
Alexandrina Hristov este artista despre care am scris pe larg în acest număr The ONE. În portretul Alexandrina și vraja din nopțile albe, veți descoperi cum se raportează artista la muzică, dragoste, Chișinău, pictură, public și alte lucruri care contează în viața ei. Fotografiile sunt semnate de Oltin Dogaru, împreună cu care Alexandrina a realizat atât coperta următorului album, cât și videoclipul piesei Orașul Umbre.
Și pentru că Festivalul „George Enescu” este evenimentul cultural al lunii septembrie la București, citiți articolul Magie, Dracula și John Malkovich, din care puteți afla ce au pregătit organizatorii pentru ediția 2013.
Tot în noul The ONE, veți regăsi poveștile inedite ale unor designeri de obiect autohtoni, care readuc tradițiile în actualitate, într-o manieră cool.
Articolul Urban gourmet este despre acele spații din oraș destinate după-amiezelor și serilor în care vrem să încercăm experiențe culinare cât mai interesante.
Iar pentru The ONE loves…, echipa The ONE a testat cele mai noi produse și tratamente de hairstyle, de la vopselele de păr ale momentului, la fiole revoluționare care grăbește creșterea părului.
La capitolul sănătate, vorbim despre când e prea târziu pentru experiența maternității, conform noilor teorii.
Destinațiile de travel ale acestei luni includ călătorii infuzate de spiritualitate, istorie și întâlniri de neuitat.
Și tot în ediția de septembrie, Andreea Esca scrie despre amintiri din copilărie și obsesii de la maturitate (Timpul și sângele), Dragoș Bucurenci – despre cum a ajuns sensul vieții un fel de polivitamină (În căutarea fericirii), iar Vicki Nicola ne atrage atenția asupra colecțiilor de toamnă aduse în plină vară (Sezonul noului sezon).