TEST. Cât de repede poți citi?
Pe site-ul companiei Staples, cel mai mare furnizor de produse de birotică și papetărie din SUA, a fost postat un test special creat pentru a-ți spune cât de repede poți să citești, scrie Daily Mail.
Testul constă în parcurgerea unui text pe care trebuie să-l citești, apoi trebuie să răspunzi la câteva întrebări care au legătură cu textul respectiv. După ce ai stabilit ritmul în care citești, programul îți va spune cât de repede sau cât de încet faci asta în raport cu media națională din SUA, care este de 300 de cuvinte pe minut.
Testul este disponibil doar în limba engleză și poate fi accesat aici.
Specialiștii spun că viteza cu care citim s-a modificat în ultimii ani, fiind influențată în special de Internet, dar și de rapiditatea cu care se desfășoară majoritatea evenimentelor cotidiene. Astfel, din cauza lipsei de timp, oamenii citesc în grabă, ”pe sărite” și caută doar acele informații care îi interesează, iar rata cititului ajunge uneori și la 700 de cuvinte pe minut. Cercetătorii avertizează însă că cititul în grabă implică o rată scăzută de înțelegere a celor lecturate.
Recordul în SUA în ceea ce privește viteza cititului este de 4.700 de cuvinte pe minut.