Prima pagină » Magazin » Test de sânge inspirat de Harry Potter

Test de sânge inspirat de Harry Potter

Test de sânge inspirat de Harry Potter
Inspirați de J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, un grup de oameni de știință australieni au pus la punct o hârtie specială pe care apare grupa sanguină a persoanei testate

Inspirați de J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, un grup de oameni de știință australieni au pus la punct o hârtie specială pe care apare grupa sanguină a persoanei testate, informează newstrackindia.com.

După ce a văzut ecranizarea  „Harry Potter și camera secretelor”, unde o carte se scria singură sub ochii tânărului ucenic vrăjitor, profesorul Wei Shen de la Universitatea Monash din Melbourne (Australia) a avut ideea să realizeze un test care să dea direct rezultatul verificării grupei sanguine. Este suficientă o picătură de sânge pe o hârtie bio-activă specială și apar literele A, B sau 0 pentru grupa sanguină , urmate de + sau – pentru RH.

„În film, Harry Potter scrie o întrebare direct pe carte și răspunsul apare imediat într-un caiet magic”, spune Wei Shen. „Am reușit să realizăm și noi afișarea acestui tip de răspuns într-un test sanguin”, adaugă cercetătorul.

Principiul testului este simplu și reia ideea unui test clasic, punând în contact o probă de sânge cu anticorpi deosebiți, puși pe hârtie în forma literelor A,B și a semnelor + și -.

Meritul acestei hârtii revelatoare este prezentarea rezultatelor într-un mod foarte clar, evitându-se astfel erorile de interpretare de către persoane neinstruite sau în situații de urgență, accident, câmp de luptă sau în care sunt indispensabile transfuziile. Testele pe hârtie sunt utilizate pe scară largă în țările în curs de dezvoltare, datorită costurilor scăzute.

Testul a fost brevetat de Universitatea Monash, după publicarea în revista științifică Angewandte Chemie.