Testul pentru depistarea timpurie a predispoziției la boli grave, adus în România
România va avea, în curând, un test din salivă care va permite depistarea încă din copilărie a predispoziției organismului pentru boli grave cum ar fi cancerul, a anunțat, marți, medicul Lygia Alexandrescu, lector universitar și președinte al Societății Române de Educație Nutrițională.
„Va ajunge în România un test din salivă care va determina predispoziția organismului pentru anumite boli grave, precum cancerul, scleroza în plăgi și altele”, a explicat medicul, cu ocazia Zilei Internaționale a Nutriției.
Potrivit Lygiei Alexandrescu, stilul de viață și alimentația sunt foarte importante pentru sănătate, idealul fiind ca alimentația zilnică să cuprindă cinci mese, dintre care trei principale și două de fructe. „Fructele dulci vor fi consumate mai întâi, apoi cele acre. De asemenea, este nevoie de un somn bun și de evitarea stresului și a oboselii, acestea din urmă scăzând imunitatea organismului”, a adăugat medicul.
La fel de importantă este, în opinia specialiștilor, prepararea hranei, iar asta pentru că oricât de bune ar fi alimentele, dacă nu sunt bine gătite, pierd toate proprietățile nutriționale.
Președintele Societății Române de Educație Nutrițională a mai spus că nu recomandă evitarea totală a mezelurilor, dar susține ideea că acestea trebuie să fie în cantitate mică și de bună calitate. În plus, ea atrage atenția asupra faptului că este esențial ca oamenii să fie obișnuiți să citească etichetele de pe alimente. „Orice aliment care are trecută pe etichetă apa, ca prim element, are o problemă și, de aceea, trebuie evitat. Apoi, nu sunt de acord cu evitarea pâinii. În Biblie, se vorbește frecvent despre pâine, ceea ce dovedește că este un aliment important. Este recomandată, însă, pâinea de secară, intermediară, adică aceea care are mai puțin gluten”, a mai spus Lygia Alexandrescu.
Prof. dr. Natalia Cucu, director al Laboratorului de Cercetari în Epigenetică, susține, la rândul ei, că prepararea alimentelor și comportamentul alimentar sunt foarte importante. „Avem o mare responsabilitate asupra modului de alimentație, întrucât efectele se văd după 20 de ani și se transmit până la a patra generație. De milenii, suntem 99,9% identici, doar 0,1 la sută ne diferențiază, respectiv capacitatea noastră de a interacționa cu mediul. În funcție de relația noastră cu mediul, apar tulburări, dar și boli grave, cum ar fi cancerul sau Alzheimer. Trebuie să avem o măsură în toate”, a spus Natalia Cucu.
Medicul Pavel Chirilă, doctor în Știinte Medicale, a subliniat, în același context, că România este țara europeană cu cel mai mare număr de bolnavi cu cancer, în special de colon, plămân și creier.
„O treime dintre aceste forme de cancer pot fi cauzate de stilul de viață necorespunzător și de alimentație. Alimentele sunt implicate mai ales în cancerul de tub digestiv, din cauza nitraților și a nitriților. Este vorba, în special, despre mezeluri, mai ales cele ieftine, și de zahăr. Nitriții care ajung în stomac, în contact cu acidul, formează substanțe care cauzează cancerul de tub digestiv”, a mai spus medicul Chirilă.
Potrivit lui Pavel Chirilă, zahărul are un „mecanism” mai complex, pentru că slăbește capacitatea florei saprofite de a ține piept factorilor cancerigeni.
Medicul Chirilă avertizează și asupra unui alt pericol care vine de la aditivii aliemntari în număr de 1.000. „Cei mai periculoși sunt aspartamul și benzoatul de sodiu, acesta din urmă fiind interzis în Europa de Vest. Acolo, este folosit benzoatul de potasiu, care nu este cancerigen”, a precizat medicul.
De asemenea, potrivit lui Chirilă, sticlele de plastic reprezintă o „sursă de cancer” dacă sunt ținute în soare, pentru că eliberează bisfenol – substanță chimică dăunătoare.