Prima pagină » Magazin » The ONE: Consuelo Mutu, confesiunile unei soții de fotbalist

The ONE: Consuelo Mutu, confesiunile unei soții de fotbalist

Ediția din decembrie a revistei The ONE o are pe copertă pe Consuelo Mutu care, cu puțin timp înainte de mutarea în România, vorbește despre noua ei afacere, brand-ul de cosmetice Consuelo by Maite Makeup Company, dar și despre curaj și viața de familie.

Ediția din decembrie a revistei The ONE o are pe copertă pe Consuelo Mutu care, cu puțin timp înainte de mutarea în România, vorbește despre noua ei afacere, brand-ul de cosmetice Consuelo by Maite Makeup Company, dar și despre curaj și viața de familie. Ce a pregătit senzuala doamnă Mutu pentru venirea la București, odată cu schimbarea din cariera lui Adrian Mutu, aflați din noua revistă The ONE.

Andreea Esca scrie în editorial despre zilele pline, trăite în viteză, iar paginile de shopping sunt o sursă de inspirație pentru achiziții seducătoare, destinate party-urilor de sfârșit de an.

Personal, cu monogramă este titlul unui articol amplu, în care dăm banalul cotidian în schimbul experiențelor extraordinare în orice timp și-n orice loc.

Tot în The ONE de decembrie, Dragoș Bucurenci ne spune cum stă treaba cu prietenia care dăunează grav fumatului, iar Vicki Nicola scrie în și despre Styling words – acele cuvinte cărora revistele glossy le datorează atât de mult.

Ada Condeescu, fata din filmele noii generații, a fost alegerea noastră pentru paginile de profil a ultimei ediții din acest an. ADA pentru film este despre alegerile unei actrițe de doar 25 de ani, care în acest an a reprezentat România la Shooting Stars de la Berlin și pe care de curând am văzut-o în Lupu, filmul-fantezie regizat de Bogdan Mustață. În 2014, o vom vedea într-o nouă peliculă semnată de Cătălin Mitulescu, dar și în Love Island, în regia croatei Jasmila Žbanić. Ada povestește despre filmări, dar și despre viața ei de dincolo de filme: teatru la Brașov, timp cu prietenii, familie, dragoste, cele mai frumoase amintiri de la marile festivaluri și multe altele.

Ca în fiecare an în decembrie, am pregătit paginile noastre de Christmas wishes, selectând cu atenție, în funcție de stilul fiecăruia din redacție, cadourile pe care noi, echipa The ONE, ne-am dori să le găsim sau să le punem sub brad.

Lily was here este editorialul de modă în care instrumentele muzicale, accesoriile glam și piesele vestimentare de sezon se combină într-un exercițiu de senzualitate pe care oricare dintre noi îl poate încerca în serile vacanței de iarnă.

Pentru cei care preferă mai degrabă umorul și ironia, Andreea Macri a pregătit Fashion crowd – un pictorial creativ, destinat gusturilor mai puțin convenționale.

Tot în secțiunea de modă, ne-am întrebat cine sunt principalii fashion buyers din București și ce ne recomandă pentru acest sezon, motiv pentru care i-am reunit în câteva pagini în care veți regăsi piesele-cheie ale iernii, dar și secrete utile la shopping, dezvăluite de cei mai buni profesioniști de la noi.

La capitolul beauty, e 3, 2, 1… Party! În spatele acestui titlu, se ascunde un ghid de răsfăț și înfrumusețare pentru ultimele trei zile dinaintea petrecerii.

Și pentru că niciun accesoriu nu e mai important decât zâmbetul, cum aflăm dintr-o reclamă, Bianca Nuțu a scris Zâmbiți, vă rog!, articol în care a inclus tot ce i s-a părut mai interesant în materie de tehnici inovatoare pentru îngrijirea zâmbetului în mileniul III.

Destinația noastră de travel în această lună este… Oslo, orașul în care e bine. Poate părea surprinzător pentru anotimpul ăsta, dar vă spunem în detaliu de ce nu rezistăm chemării nordului.