În timpul unui zbor transatlantic New York – Londra, ofițerul de zbor Bill Marks (Liam Neeson) primește mai multe mesaje criptate prin care este instruit să convingă linia aeriană să transfere 150 de milioane de dolari într-un cont secret. În caz contrar, câte un pasager din avion va fi omorât la fiecare 20 de minute. Cu un spațiu de desfășurare limitat, un inamic necunoscut și multe dovezi care îl incriminează, Marks trebuie să salveze atât pasagerii din avion, cât și propria reputație.
De asemenea nou intrat în clasament, filmul cu tematică biblică „Son of God” ocupă locul al doilea, cu încasări de 26,5 milioane de dolari. Regizat de Cristopher Spencer, filmul spune povestea vieții lui Iisus, de la nașterea sa în umila iesle din Bethleem până la perioada adultă, când a devenit cunoscut prin faptele și predicile sale, ce au dus la crucificare și la înviere.
Filmul de animație „Marea aventură Lego/ The Lego Movie”, primul lungmetraj 3D cu și despre Lego, pierde poziția de lider și se situează pe locul al treilea, cu încasări de 21 milioane de dolari. În orașul unde totul este fantastic, plin de entuziasm și zâmbete, Emmet, un tip obișnuit să urmeze cu strictețe regulile, pare cel mai fericit locuitor. Fără să se remarce prin calități excepționale, Emmet ajunge în centrul atenției după ce primește din greșeală titlurile de „persoană extraordinară” și „salvatorul planetei”. Astfel, pornește într-o călătorie plină de aventuri pentru a opri distrugerea omenirii, pusă la cale de nemilosul Lord Business. Deși este complet nepregătit pentru misiune, mai mulți supereroi îndrăgiți îi vor sări în ajutor.
Filmul „Eroii monumentelor/ The Monuments Men”, regizat de George Clooney, care este și scenarist al peliculei, se situează pe locul al patrulea, după ce a obținut încasări de 5 milioane de dolari. În acest film, turnat în Germania, o unitate specială compusă din șapte directori, conservatori ai muzeelor și istorici din artă primește din partea Aliaților ordinul de a găsi operele de artă confiscate de naziști în spatele liniilor inamice, pentru a le restitui proprietarilor de drept. Alături de George Clooney, în această peliculă joacă Matt Damon, Bill Murray, Cate Blanchett și John Goodman. Filmul este bazat pe cartea „The Monuments Men: Allied Heroes, Nazi Thieves and the Greatest Treasure Hunt in History”, de Robert M. Edsel, ce reconstituie misiunile, în cea mai mare parte benevole, efectuate de „Monuments Men”, bărbați, femei și copii din 13 țări, pentru salvarea unui număr cât mai mare de opere de artă.
Filmul de acțiune „Condamnat să ucidă/ 3 Days to Kill”, cu Kevin Costner și Amber Heard în rolurile principale, ocupă locul al cincilea în clasament, cu încasări de 4,9 milioane de dolari. Kevin Costner interpretează rolul lui Ethan Runner, un spion internațional implicat în dejucarea planurilor celor mai periculoși răufăcători. Chiar dacă Ethan intenționează să renunțe la carieră pentru a se reapropia de soția (Connie Nielsen) și fiica lui (Hailee Steinfeld), eroul are o ultimă sarcină de îndeplinit: să descopere identitatea unui terorist care pregătește un atentat în care ar putea muri mii de oameni, în timp ce trebuie să aibă grijă de fiica lui adolescentă pentru câteva zile.
„RoboCop”, de José Padilha, se află pe locul al șaselea, cu încasări de 4,5 milioane de dolari. Acțiunea filmului este situată în anul 2029, când conglomeratul multinațional OmniCorp a devenit centrul roboticii. Dronele lor câștigă războaiele americane pe tot globul, iar acum vor să aducă această tehnologie pe frontul de acasă. Alex Murphy este un soț iubitor, un bun tată și un bun polițist, făcând tot ce-i stă în putință să stăvilească valul de infracțiuni și corupție din Detroit. După ce este rănit mortal la datorie, OmniCorp utilizează nemaipomenita știință a roboticii pentru a salva viața lui Alex. El revine apoi pe străzile orașului său drag dotat cu noi abilități, însă trebuie să facă față unor probleme cu care omul obișnuit nu s-a confruntat niciodată până acum.
Filmul „Pompeii 3D”, de Paul W.S. Anderson, coboară patru poziții și ajunge pe locul al șaptelea, cu încasări de 4,3 milioane de dolari. În anul 79 î.e.n., Milo (Kit Harington) este un sclav care devine gladiator invincibil în luptă, din dorința de a câștiga mâna femeii iubite. Este îndrăgostit de Cassia (Emily Browning), fiica unui negustor înstărit, care a fost forțată de tatăl ei să accepte căsătoria cu un senator roman corupt. În momentul în care vulcanul Vezuviu erupe, Milo trebuie să găsească o cale de a ieși cât mai repede din arenă, pentru a-și salva iubita, înainte ca orașul să piară sub lava încinsă.
Filmul de animație „Frozen/ Regatul de gheață”, regizat de Chris Buck și Jennifer Lee, se menține pe locul al optulea în clasament, cu încasări de 3,6 milioane de dolari. Atunci când o profeție malefică scufundă un întreg regat într-o iarnă veșnică, tânăra Anna va trebui să facă echipă cu Kristoff, un alpinist plin de curaj, pentru a porni în căutarea Crăiesei Zăpezii, singura care ar putea pune capăt blestemului. Călătoria le va scoate în cale troli, un amuzant om de zăpadă pe nume Olaf, ființe magice, dar și o mulțime de pericole. Vocile personajelor principale din filmul „Regatul de gheață” sunt asigurate de Kristen Bell, Idina Menzel și Josh Gad. Pe 1 februarie, acest lungmetraj a fost desemnat cel mai bun film de animație, la cea de-a 41-a gală Annie Awards, din Los Angeles, distincții ce recompensează cele mai bune producții animate de cinema și televiziune. De asemenea, „Frozen/ Regatul de gheață” a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film de animație la gala care a avut loc duminică seară, la Los Angeles.
Filmul de dragoste „About Last Night”, de Steve Pink, cu Kevin Hart, Michael Ealy și Paula Patton, se situează pe locul al nouălea, cu încasări de 3,4 milioane de dolari. Filmul are la bază piesa scrisă de David Mamet, în 1974, „Sexual Perversity in Chicago”, și este un remake al peliculei cu același titlu din 1986. Filmul urmărește îndeaproape două cupluri de îndrăgostiți, de la iubirea care abia se înfiripă până la primele conflicte și încercări din lumea reală, cu care se confruntă toți îndrăgostiții.
Comedia „Un polițist și jumătate/ Ride Along”, din a cărei distribuție face parte și actorul român Dragoș Bucur, se situează pe locul al zecelea, cu încasări de 3 milioane de dolari. În noua producție a regizorului Tim Story, care a realizat comedia „Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat/ Think Like a Man” (2012), un tip căruia-i turuie gura încontinuu (Kevin Hart) ține neapărat să meargă măcar o dată în patrulare pe străzile din Atlanta cu fratele iubitei sale, un polițist căruia-i sare țandăra foarte ușor (Ice Cube). Odată ce acesta acceptă să fie însoțit de viitorul lui cumnat, cel din urmă se vede nevoit să facă tot posibilul să supraviețuiască în cele mai nebunești 24 de ore din viața lui.