TIFF 2012 – „Sfârșitul nopții”, „Planeta însingurată”, „Teddy Bear”, „Oslo, 31 August”, printre filmele prezente în competiție
„Sfârșitul nopții”, „Planeta însingurată”, „Teddy Bear”, „Oslo, 31 August”, „De joi pînă duminică” se numără printre cele 12 lungmetraje din competiția TIFF 2012, iar secțiunea Umbre-Scurtmetraj a festivalului – care va avea loc între 1-10 iunie la Cluj-Napoca – va include „delicii horror” și SF.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de organizatorii TIFF, pelicule suprarealiste, tragice, emoționante și amuzante vor concura anul acesta pentru Trofeul Transilvania, la cea de-a unsprezecea ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), informează corespondentul MEDIAFAX.
„Pentru prima oară în istoria competițiilor de la TIFF, mi-e greu să-mi imaginez care va fi favoritul publicului. Poate și pentru că toate personajele din filme sunt extrem de atașante, chiar și atunci când unele dintre ele comit fapte reprobabile”, afirmă Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.
Competiția este dedicată în mod tradițional regizorilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, iar cele 12 filme vin din țări precum Islanda, Norvegia, SUA, Germania, Danemarca, Olanda, Israel, Austria, Canada, Rusia și Chile. Mai toate vorbesc, într-un fel sau altul, despre personaje aflate în situații de criză.
„Criză existențială sau criză sentimentală. Criză individuală, criză de cuplu sau criză-n familie. Unele personaje trebuie să se obișnuiască cu ea și să meargă mai departe pe același drum, altele știu că totul s-a terminat și că trebuie s-o ia pe cărări diferite. Unele își caută fericirea și se aruncă orbește înainte, altele au găsit-o, dar nu și-o pot permite. Unele se deșiră în toate direcțiile, altele se închid în sine”, adaugă Mihai Chirilov.
Printre filmele din competiție se numără „Sfârșitul nopții” (regia Daisuke Miyazaki), „o combinație zănatecă de Ozu, Takeshi Kitano și Tarantino” despre un asasin plătit a cărui viață se schimbă atunci când întâlnește o fostă victimă care i-a scăpat, „Chapiteau Show” (regia Serghei Loban), probabil cel mai ambițios, sofisticat și absurd-suprarealist film din selecție, distins cu premiul special al juriului la Festivalul Internațional de la Moscova 2011, și „Planeta însingurată” (regia Julia Loktev), o dramă psihologică în peisaj caucazian cu Gael Garcia Bernal, selecționată la Locarno 2011, Toronto, New York și Las Palmas, unde a obținut recent marele premiu.
Cu un trofeu pentru regie de la Sundance – cel mai important festival de film independent din Statele Unite – vine și Mads Matthiesen cu al său „Teddy Bear”, povestea emoționantă a unui culturist de 38 de ani, timid și singur, care încă locuiește cu mama sa.
Un alt film așteptat de critică și public deopotrivă este „Oslo, 31 August”, de Joachim Trier, proiectat anul trecut la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. Trier a fost prezent în competiția TIFF 2007, cu debutul său, „Repriza”.
„Există în filmele din competiție personaje memorabile: eroinele din «Lena» (r. Christophe Van Rompaey) și «Clip» (r. Maja Milos) și eroii din «Oslo, 31 August» (r. Joachim Trier) și «Schimbul» (r. Eran Kolirin). Există umor («La răscruce», r. Hafsteinn Gunnar Sigurdson), emoție («Teddy Bear», r. Mads Matthiesen), tragedie («A doua soție», r. Umut Dag) și un aproape insurmontabil sentiment de vinovăție («Mlaștina» și «Planeta însingurată»). Ce nu există însă e un film românesc, dar «De joi pînă duminică» (r. Dominga Sotomayor) umple cu brio acest gol”, explică Mihai Chirilov.
Cele patru nume confirmate din juriul de cinci membri care va decide anul acesta cine primește trofeele TIFF sunt regizorul Samuel Maoz, premiat cu Leul de Aur la Veneția pentru „Lebanon” (2009), Kjartan Sveinsson, membru al renumitei trupe islandeze de post-rock Sigur Rós și autorul coloanei sonore a filmului „Vulcanul”, premiat pentru regie la TIFF 2011, Mark Adams, critic de film la prestigioasa publicație Screen International, și Ana Ularu, distinsă cu premiul criticii elvețiene pentru cea mai bună actriță la Locarno, premiul pentru cea mai bună actriță la Salonic și premiul Gopo pentru interpretare feminină, cu rolul din „Periferic” (r. Bogdan George Apetri). La începutul acestui an, Ana Ularu a fost selectată în programul Shooting Stars 2012, din cadrul Festivalului de la Berlin.
Tot 12 titluri cuprinde secțiunea Shadows Shorts/ Umbre – Scurtmetraj, care promite spectatorilor multe momente de suspans.
„Spre deosebire de anul trecut, în selecția de acum sunt mai multe scurtmetraje SF, precum «Abandoned» și «The 3rd Letter». Singura animație, «L’oeil du paon» al lui Gerlando Infuso, ne introduce în lumea stranie a păpușilor «made in Belgium». Cu un juriu prestigios, Shadows Shorts se anunță un «must see» al iubitorilor de gen”, afirmă selecționerul.
După ce în 2009 câștiga competiția secțiunii cu filmul de debut, „Danse Macabre”, regizorul Pedro Pires revine la TIFF cu un nou scurtmetraj, „Hope”. Câștigător al premiului juriului la Festivalul Internațional de Film Fantastic de la Paris, scurtmetrajul redă scene de violență din timpul războiului prin ochii unui general aflat pe patul de moarte.
Pentru fanii genului SF va fi proiectat „The 3rd Letter”, al lui Grzegorz Jonkajtys, despre o lume în care viața oamenilor depinde de aparate biomecanice. Regizorul este creatorul animației „The Ark”, inclusă în selecția oficială la Cannes 2007, și animator al unor superproducții precum „Sin City”, „Star Trek”, „Transformers 2” și „Iron Man 2”.
Întunecatul „The Adder’s Bite”, de Firas Momani, unde metamorfoza ciudată a unei plante atinge punctul culminant într-un loc frecventat de multă lume, este un alt titlu pe care spectatorii vor avea ocazia să îl vadă Shadows Shorts.
Juriul secțiunii Umbre-Scurtmetraj este alcătuit din Daniel Cohen, directorul artistic al Festivalului de Film Fantastic de la Strasbourg, membru al rețelei EFFF (European Fantastic Film Federation), Joachim Luetke, unul dintre cei mai apreciați artiști de horror graphic design și autor al unor coperte de album pentru trupe faimoase de metal precum Kreator, Sopor Aeturnus, Arch Enemy, și Andy Stewart – jurnalist la Scream, revista britanică de referință în cinematograful horror.
Cea de-a unsprezecea ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc între 1 și 10 iunie, la Cluj-Napoca. O a șasea ediție va avea loc la Sibiu, între 13 și 17 iunie.