TIFFie – Jurnal de cinefil: vineri, 6 iunie

După mulți ani a fost ca în cazul unui fotbalist pensionat,  o „reintoarcere în iarbă”. Cu camera pe umăr, trepied, laptop  și €carul de reportaj  la purtător mi-am început ziua cu un blocaj în traficul clujean de vreo 45 de minute. M-am învârtit dezorientat în căutarea unui loc de parcare, făcând același lucru ca sute de alți clujeni, care însă așteptau calm un loc providențial. Nimeni nu claxona, nimeni nu înjura, oamenii păreau răbdători să mai aștepte preț de câteva zeci de minute, pînă să găsească o soluție de staționare. La mine minutele însă contau din ce în ce mai mult pentru că riscam să nu ajung la conferința de presă  „a€œ greilor” de la TIFF – membrii juriului.

Cu chiu cu vai providența mi-a  a trimis  biletul de parcare ca pe o favoare și am ajuns în sfârșit, transpirat ca un cal de curse,  la Mansarda Boema , un loc superb pe care orice oraș cu spirit și l-ar dori, dar care îl are doar Clujul. În locul ce te îmbolnăvește în egală măsură de vintage, de romantism dar și de modernism filtrat am privit prin ocularul camerei , oameni care consumă peliculă și la micul dejun și la ceaiul de la oră 5: Nick Powell, producător de film, Michael Kutza- directorul festivalului de film de la Chicago, Cristina Flutur – actrita cu Palme D”or pentru interpretare feminină, Giora Bejach – director de imagine, Janosz Szasz- regizor de film. 

Cu degajare , cu umor și cu o detașare pe care numai un artist de film o are toți Âœ juratii au vorbit preț de o oră de Cluj , de TIFF și despre cinema. S-a glumit pe seama brandului care poate însemna Toronto Internațional Film Festival, Tokyo IFF sau Thessaloniki IFF, toate orașe cu mare tradiție în organizarea de astfel de festivaluri .

Când au terminat au fost luați în primire de un jurnalist trecut binișor de 70 de ani care exact că pe vremea ședințelor de birou de organizație de bază le-a reproșat că cinematografia românească nu e sufiecient valorizata și insuficient promovată. 

Zâmbeam amar și mai aveam puțin să scap camera din mînă auzind astfel de atitutidini venite de la formatori de opinie. Noroc că Nick Powell – un englez simpatic și mare fan Arsenal Londra a pus „tunul” cu glume pe jurnalistul român și i-a temperat excesele ultranaționaliste. 

Cu Nick Powell am apucat să vorbesc puțin după conferința și am aflat că îi dorește Simonei Halep exact ce îi dorea lui Andy Murray la Roland Garros. Un Grand Șlem. 

L-am intervievat apoi pe Giora Bejach directorul de imagine care a văzut Clujul drept un excepțional platou de filmare și voalat a tras o săgeată către autoritățile din România, care nu știu să scadă taxele și să ofere facilități pentru cinematografia ce ar găsi aici spații neexplorate. 

De la conferința de presă am fugit repede pe străduțe complicate, către un cinema redescoperit – Cinema Mărăști. Aici aveam o întâlnire cu un subiect adiacent cinematografiei dar extrem de important: moda pe covorul roșu. Ovidiu Buta – criticul de modă – a vorbit studenților de la design vestimentar despre tranduri, despre texturi și despre filmul unui geniu vestimentar  Yyes Saint Laurent.   „YSL is dead, long live YSL”
Nici studenții de la master nu au stat mai prejos  au venit cu o expoziție de ținute „pret a porter”. M-am dus să văd această expoziție ca să vin în contact cu lumea copilului meu aflat și el undeva departe în cercul  creatorilor de modă. Ce am regăsit aici pot spune că m-a surprins prin curaj, prin atitudine, prin alăturare de forme aproape imposibile . Am înțeles o dată în plus că supraviețuirea ca jurnalist ține de adaptabilitatea la toate formele de modă și la înțelegerea tuturor trandurilor. 

Seara când Simona Halep juca pe Philippe Chatrier m-a prins la cinema Florin Piersic, la seara filmului românesc . Mă așteptam să văd sală mai mult goală la „Selfie”€“ filmul românesc cu cele mai mari încasări, dar m-am înșelat. Clujenii au venit în număr mare, au umplut sala semn că titlul „SELFIE”€e inspiriat ales și este pînă la urmă o chestiune de modă . 

În foaier cu un ochi la tenis și în așteptarea sesiunii de Q&A m-am intersectat cu Dan Chisu. Ne-am salutat cordial  amintindu-ne de vremurile când împreună organizam concertele lui Bregovic la Iași și am zîmbit complice aflând că e în plan un „Selfie 2″€sau „Selfie Reloaded” – lucru confirmat și de regizoarea Cristina Iacob. 
Filmul îl văzusem încă de la premiera din București  și cred că prinde la publicul românesc tocmai pentru că oamenii vor să râdă, vor să uite de cenușiul din țara mult prea gri. M-am bucurat să văd săli pline de cinema la filmele românești semn  cinematografia romanesca nu moare, dar trebuie să facă cineva ceva pentru ea. Campania TIFF  „Salvati marele ecran” poate fi un început  .

Seara a șaptea s-a încheiat la TIFF cu filmul „Bucuresti unde esti” al lui Vlad Petri proiectat în aer liber în Piața Unirii, un film ce trebuie neapărat văzut, un film în care Victor Ponta de pe peliculă a fost huiduit live la TIFF.

Aproape de miez de noapte din nou blocaj în trafic . Nu înțelegeam ce se petrece și am întrebat un polițist de la rutieră cu șapca lăsată spre ceafă:Âœ
– „Ce se petrece ?”€œ 
– „Sunt astia cu TIFF-ul lor și cu proiecțiile lor.€œ 

(Septimiu Sarateanu )