TIFFie – Jurnal de festival. Joi, 5 iunie

Cu ochii aproape împăienjeniți după o zi de muncă, refuzând însă un somn minimal , dar dornic să văd filme, plecăm la Cluj să preiau ștafeta de la colegul meu Cezar Helmis, mult mai obișnuit și hârsit pe „set” decât mine. 

Predarea de ștafetă s-a făcut în mod simbolic, pixul a trecut de la unul la altul în fața centrului de presă al TIFF, odată cu sarcinile și Âœrecomandarile  pentru „must see”-urile festivalului. Nu a lipsit TiFFie-ul. 

Ce voi așterne pe hârtie (cu pixul lui Cezar)  e de fapt o înșiruire subiectivă generată de senzații vizuale developate într-o cameră nu prea obscură  a minții și a unor fotograme însumate, descoperite pe ecranele clujene sau culese în atmosfera boemă a cinefililor sau cineaștilor.

Când se lasă seară peste Cluj, noul tip de hipster își dă întâlnire la CASA TIFF. Aici, niște austrieci simpatici cu nume parcă validat de Putin – „Russkaja” – ne arată că Zdob și Zdub face pui și în Alpi. Chitarele lor vibrează aprig , lângă ele e o fată cu vioara, urmașă neștiută a lui Manni Neumann – violonistul diavolului, iar vocal e un grăsan jovial ce seamănă perfect cu stand-up comedian-ul nostru poreclit Micutzul. Russkaja ne spun că filozofia lor muzicală se combină obligatoriu cu băutură, bine ar fi să fie vodkă și se bea de la prima notă sau primul răget cu pretenție de vocaliză până când ultimul hipster mahmur soarbe ultima picătură de alcool din halba solitară.

Lumea e puțină și atent selectată la Casa Tiff. Aici se aplică principiul junimist intră cine vrea (cu acreditare sau bilet) și rămâne cine poate să bea, să se zbânțuie și apoi să vadă un film programat în festival.  Aseară a fost al fraților de peste Prut.

Pe băieții de la Russkaja am vrut să-I văd nepărat pentru că știam că au cântat live cu o  seară înainte pe filmul lui Eisenstein „Crucisatorul Potemkin”. Lumea i-a apreciat cum se cuvine și pot să confirm personal că vom auzi în România din ce în ce mai des de ei și vom da din cap într-o pendulare periculoasă a gâtului (fie că suntem la beție sau nu).

Conectat la bitul „austriaco-rusificat” recunosc că-mi place TIFF-ul. E bun ritmul lui și miroase a minți destupate. E o altă lume, o altă viață, cu o altă dinamică, ce te invită la gândire și contemplație. 

Fredonez încă „I change my vodka with an whiskey” și mă îndrept agale spre Piața Unirii, transformată într-un uriaș cinema în aer liber. Se strâng câteva sute de amatori de film sau de senzații țări căci titlul filmului e SEX-SHOP-ul. 

(Adult World ) – un film American din 2013 în regia lui Scott Coffey

Marketing și teasing în titlu, marketing și în „cinema paradise” unde cinefilii vin să bea o bere și să vadă un film impudic cu doar 10 lei .  

Cu un pahar de proseco frizzante luat de la o dubiță – dozator, decupată din filmele lui De Funes, aștept să mă lovească puternic începutul de film.  Aștept măcar cuvinte „puternice”. Nimic din toate astea.

Trec câteva minute de film aștept să-mi cadă peste mine vreun dildo uriaș, vreo înjurătură neaoșa să-mi spargă timpanul. Doi tinerei frumușei încearcă să ne arate veridic o scenă de pornache cine-verite eșuată însă din cauza unui gras prost cu o cameră video, ascuns în dulap. Parcă am mai văzut undeva tâmpenia asta. Îmi dau seamă însă că nu filmul mă ține acum în scaun, ci senzația de a vedea un film în mijlocul orașului.

Mă simt ca un membru marcant al unei armate de ocupație, ce a arborat steagul pe o primărie de oraș. Senzația e cu atât mai puternică și mai prezentă la Cluj acolo unde Matei Corvin e forțat să devină cinefil.

De mâine e mă așez și eu lângă crăișorul Mathias cu ochiul mai atent la pelicule și la tot ceea ce înseamnă TIFF. 

Și încă o chestie mișto. Oamenii ăștia de la TIFF chiar au un proiect adevărat și realizabil: vor să strângă într-o săptămină de festival 7.000 de euro pentru a salubriza și scoate din uitare Depozitul de Filme al Primului studio de film din România.

(Septimiu Sărățeanu)